"Bucurăte de fiecare zi". Horaţiu

subglobal1 link | subglobal1 link | subglobal1 link | subglobal1 link | subglobal1 link | subglobal1 link | subglobal1 link
subglobal2 link | subglobal2 link | subglobal2 link | subglobal2 link | subglobal2 link | subglobal2 link | subglobal2 link
subglobal3 link | subglobal3 link | subglobal3 link | subglobal3 link | subglobal3 link | subglobal3 link | subglobal3 link
subglobal4 link | subglobal4 link | subglobal4 link | subglobal4 link | subglobal4 link | subglobal4 link | subglobal4 link
subglobal5 link | subglobal5 link | subglobal5 link | subglobal5 link | subglobal5 link | subglobal5 link | subglobal5 link
subglobal6 link | subglobal6 link | subglobal6 link | subglobal6 link | subglobal6 link | subglobal6 link | subglobal6 link
subglobal7 link | subglobal7 link | subglobal7 link | subglobal7 link | subglobal7 link | subglobal7 link | subglobal7 link
subglobal8 link | subglobal8 link | subglobal8 link | subglobal8 link | subglobal8 link | subglobal8 link | subglobal8 link





Informaţii despre vitamine



Acidul linoleic

Date importante:
Este o parte componentă a grăsimilor şi un macrocomponent alimentar. Acidul linoleic (gama-linoleic) este conţinut în uleiurile extrase din vegetale, cum ar fi cel de porumb .i untdelemnul. Organismul uman are nevoie în mod deosebit de acest acid gras, căci el este materia de bază pentru formarea în organism a eicosanoidelor.
Surse alimentare:
Uleiurile vegetale plus adaosurile alimentare, care conţin ulei enoteric.
Funcţiile în organism:
Producând eicosanoide „bune" si „rele", acidul linoleic reglează cele două părţi ale unui aspect foarte important al funcţionării organismului: cele „bune" reduc tensiunea arterială în urma vasodilatării, reduc inflamaţia, durerea, contribuie la vindecare, ameliorează fluxul sangvin, influenţează construcţia ţesuturilor slabe. Eicosanoide „rele" au efectul invers.
Interacţiuni:
Untura de peşte contribuie la mişcarea balanţei în direcţia sintezei eicosanoidelor „bune".
Fiţi precauţi: străduiţi-vă să folosiţi uleiurile extrase din seminţe sau plante prin presare „la rece". Încălzirea uleiurilor până la temperaturi înalte le schimbă structura, reducându-le calitatea şi utilitatea pentru organism. Unele cercetări arată că uleiurile rafinate pot provoca probleme imunologice, care sporesc probabilitatea îmbolnăvirii de cancer. Presarea „la rece" păstrează calităţile utile ale uleiurilor.
Simptomele insuficienţei:
Creştere lentă, stări de astenie, lipsa de coordonare a miscarilor, comportament deviant, slabe rezultate scolare, insensibilitate, vedere slaba.
Simptomele supradozării:
Nu sunt cunoscute.
Securitatea utilizării:
Este o substanţă relativ inofensivă.

Beri-Beri: deficitul vitaminei B1 (tiaminei)

Acum 4000 de ani chinezii au descris, pentru prima dată, o boală pe care, în prezent, o definim ca insuficienţa de tiamină.
Această boală, cu exotica denumire de beri-beri, afectează un mare număr de sisteme ale organismului. Insuficienţa neuronală şi musculară, determinată de insuficienţa tiaminei în hrană, provoacă simptome variate: de la dureri şi slăbiciuni, până la paralizie şi distrofie; insuficienţa tiaminei poate genera greaţă, vomă, peristaltica redusă a intestinelor şi constipaţii. Apar, de asemenea, şi dereglări psihice - de la o irascibilitate uşoară până la o depresie totală, debilitatea şi paranoia. Avitaminoza profundă de tiamină poate cauza chiar şi moartea.
Nu e de mirare faptul ca chinezii antici, în amplele lor investigaţii medicale, puteau determina simptomele insuficienţei acestei vitamine. Tiamina este continuta în coaja orezului si în tarâte, iar la macinare se pierde o mare parte din tiamina. Astfel, odata cu raspândirea macinatului, a crescut si frecventa îmbolnavirii de beri-beri printre chinezi. Tehnologiile actuale de preparare a alimentelor permit restabilirea cantitatii de tiamina în produsele din orez macinat - acest proces se numeste îmbogatirea orezului. Dar chiar si astazi beri-beri se mai întâlneste în tarile lumii a treia, unde populatia foloseste în alimentatie orez macinat nedecorticat.
În secolul al XlX-lea, savantul japonez Kanehiro Takaki, angajat în marina, a observat ca, în timpul calatoriilor lungi pe mare, echipajele unor corabii deveneau victimele unei forme letale de delir, în timp ce echipajele altor corabii nu erau afectate de aceasta boala. Studiind deosebirile dintre modul de alimentatie de pe diferite corabii, Takaki a observat ca echipajele care nu aveau probleme grave de sanatate foloseau în alimentatie mai putin orez curatat si mai multa carne, peste, legume, grâu si lapte decât echipajele afectate.
Adaugarea componentilor enumerati (bogati în tiamina) în meniul marinarilor a determinat reducerea evidenta a cazurilor de boli psihice si decese din cauza maladiei beri-beri, care, conform conceptiilor medicale din acele timpuri, era considerata o boala infectioasa. Aceste conceptii au fost sustinute de majoritatea medicilor, chiar si dupa ce Takaki si-a publicat constatarile într-o revista medicala de prestigiu în epoca.
Somitatile medicale ale vremii nu puteau accepta ideea ca insuficienta unor substante în alimentatie ar putea cauza boala. Aceasta situatie a persistat pâna în 1890, când medicul danez Christian Eichmann a descoperit legatura dintre maladia beri-beri si folosirea orezului decorticat în alimentatie. Zece ani mai târziu, colegul sau Gerrit Griyns a demonstrat ca boala poate fi prevenita, adaugând coaja de orez în alimente. Aceste descoperiri ale medicilor Eichmann si Griyns au reprezentat un salt urias în ameliorarea modului de alimentatie a oamenilor.



Bioflavonoizii

Date importante:
Sunt substante asemanatoare vitaminelor si antioxidantilor. Bioflavonoizii, desi nu sunt vitamine, sunt importanti în calitate de „ajutori ai vitaminelor". Se gasesc în cantitati mari în legume, în orice portiune a lor, si în flori, dându-le culoare: de exemplu, bioflavonoidul citron determina culoarea galbena a lamâii.
Surse alimentare:
Aceste combinatii sunt concentrate în coaja majoritatii fructelor si legumelor; de asemenea, o cantitate mare se gaseste si în bauturi ca ceaiul, cafeaua, vinul sau berea.
Interacţiuni:
Bioflavonoizii amplifica actiunea vitaminei C.
Mod de administrare:
Întrucât acestia se gasesc din abundenta în fructe, legume, bauturi, în ratia noastra zilnica putem detecta pâna la 1 g de bioflavonoizi. Aceasta cantitate este, de obicei, absolut suficienta. În cazul utilizarii cantitatilor suplimentare de vitamina C, puteti mari cantitatea de bioflavonoizi, alegând alimentele care le contin în cantitati mai mari. Cu exceptia unor conditii extreme, nu aveti nevoie sa-i consumati suplimentar.
Simptomele insuficienţei:
Nici una. Substanţele nu sunt de o importanţă vitală.
Simptomele supradozării:
Nu sunt descrise în literatura medicala.
Securitatea utilizării:
În literatura medicala a fost comunicat faptul ca bioflavonoidul poate provoca cancerul la animalele de laborator. Formele de bioflavonoid, care, în mod natural, se întâlnesc în coaja fructelor si legumelor, nu sunt periculoase din cauza ca fiecare cancerigen sau mutagen (substante provocatoare de cancer) este echilibrat de un anticancerigen sau antimutagen.
De aceea, întrebuintarea cantitatilor suplimentare din aceasta substanta ar putea fi periculoasa. Aceasta situatie este similara cu cercetarile zaharinei. Acestea aratau ca zaharina provoaca cancerul vezicii urinare a soarecelui, ceea ce echivaleaza cu întrebuintarea de catre om a unei cantitati astronomice de bauturi nealcoolice (750 de bidoane zilnic).



Carnitina

Date importante:
Este o substanta vitaminoasa. In organismul uman carnitina se obtine din aminoacizii (parti componente ale proteinei) lizina si metionina. Organismul nu duce lipsa de aceasta substanta, deoarece alimentatia obisnuita contine o multime de aminoacizi.
Surse alimentare:
Lactatele şi carnea.
Funcţiile în organism:
Rolul cel mai important al carnitinei este producerea energiei în urma oxidarii grasimilor. Pentru transformarea acizilor grasi în combustibil în tesuturile muschilor, inimii si ale ficatului este necesar ca acesti acizi sa ajunga în mitocondrii, mici centrale electrice în interiorul celulei. Carnitina este acea substanta care transporta moleculele acizilor grasi în mitocondrii pentru oxidare.
În cazul insuficientei de carnitina, moleculele acizilor grasi nu pot ajunge în mitocondrii, se întorc în sânge si sporesc nivelul de triglicerid. Întrucât oxidarea sau arderea acizilor grasi reprezinta sursa principala de energie pentru muschiul cordului, savantii au presupus ca dereglarea activitatii cardiace are loc din cauza deficitului de carnitina, dar aceasta ipoteza nu a fost înca demonstrata.
Interacţiuni:
Transformarea lizinei si metioninei în carnitina se produce numai în prezenta vitaminei B6.
Mod de administrare:
Întrucât acest component nu este considerat vital, el nu este inclus în NAR. Atâta timp cât veti fi asigurat cu o cantitate suficienta de proteine complete pentru mentinerea sanatatii, nu veti duce lipsa nici de carnitina, nici de predecesorii ei, aminoacizii.
Simptomele insuficienţei:
Rezultatele tuturor experientelor reflecta efectele insuficientei numai asupra organismelor animalelor, nu asupra oamenilor, dar, judecând dupa aceste rezultate, insuficienta carnitinei poate provoca astenie, oboseala si insuficienta hepatica, cardiaca si renala.
Simptomele supradozării:
Nu exista nici un fel de simptome pentru carnitina obtinuta din produse alimentare.
Securitatea utilizării:
Specialistii nutritionisti sustin ca pot aparea probleme în cazul utilizarii d-carnitinei. Literatura, din pacate, nu contine nici o informatie despre aceasta chestiune, dar nu recomanda întrebuintarea d-carnitinei si l-carnitinei.



Coenzima Q10, leac magic

Coenzima Q10 sau Ubichinona este o substanta asemanatoare vitaminelor, intalnita in toate celulele organismului care indeplineste doua roluri majore: producerea de energie si antioxidant puternic. Nivele ridicate exista cu precadere in organele cu activitate intensa precum inima, creier, ficat.
Fata de vitamine, care nu se produc in organism si trebuie obtinute prin aport dietetic, coenzima Q10 este sintetizata in corp. Dupa varsta de 20 de ani productia ei scade in timp ce necesitatile cresc. Mici cantitati de coenzima Q10 pot fi luate din alimente precum pestele, carne de vita, inima, ficat dar si din leguma ca broccoli, spanac, alune. Din pacate efectul sau antioxidant este in mare parte pierdut odata cu gatirea si tratamentul termic. Exista suplimente nutritive de coenzima Q10.
Efectele coenzimei Q10:
Efectul antioxidant este dat de puterea de neutralizare a radicalilor liberi de oxigen care au un potential distructiv asupra componentelor celulei. Totodata protejeaza de actiunea nefasta a razelor ultraviolete asupra membranelor celulare.
Printre beneficiile coenzimei Q10 se numara imbunatatirea semnificativa a sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor in afectiunile cardiace, stimularea metabolismului organismului si favorizarea scaderii ponderala, precum si efectele pozitive asupra fertilitatii masculine si reducerea hipertensiunii arteriale.
Efectele anti-imbatranire ale coenzimei Q10 se manifesta prin cresterea nivelului energetic, stimularea imunitara si blocarea actiunii radicalilor liberi care degenereaza celula.
Coenzima Q10 şi cancerul:
Exista studii care au relevat o asociere intre diferite forme de cancer si nivele scazute de coenzima Q10. Se presupune ca efectul anti-cenceros al coenzimei Q10 se manifesta prin stimularea sistemului imunitar. Oamenii de stiinta au corelat administrarea de coenzima Q10 alaturi de tratamentul conventional cu rate mai bune de vindecare a cancerului mamar.
Coenzima Q10 în dermocosmetică:
Coenzima Q10 a fost folosita cu rezultate foarte bune in tratamentele cosmetice si dermatologice. Exista numeroase creme care contin coenzima Q10 pentru efectul sau antioxidant ce opreste degradarea colagenului din piele si implicit formarea ridurilor. Stresul zilnic, metabolismul celular, expunerea la soare, toxinele, fumul de tigara si alti factori de mediu, sunt factori care favorizeaza producerea radicalilor liberi nocivi care tind sa distruga si sa scada nivelul de colagen din piele. (Sursa: www.healthy.ro, Ciprian Chitu)



Cum acţionează vitaminele?

Energia de care avem nevoie ca sa clipim din ochi, sa miscam degetele, sa respiram, precum si necesitatea de a respira, mânca, dormi, toate acestea depind de o serie de interactiuni chimice importante, care au loc în organismul omului.
Fiecare dintre aceste reactii chimice, care ne prezinta pe noi drept o minune a naturii, este conditionata de substante auxiliare, numite enzime; enzimele accelereaza (catalizeaza) reactiile. Fiecare enzima are nevoie, la rândul sau, de anumiti cofactori sau coenzime pentru a fi activa. Prin coenzime întelegem vitamine sau substante minerale, sau si vitamine si substante minerale, concomitent.
Organismul nostru este compus în întregime din proteine, grasimi, hidrati de carbon, vitamine, substante minerale etc. Reactiile chimice, accelerate de enzime si coenzime, vitamine si substante minerale, de obicei vizeaza diferite structuri chimice, transformând o molecula în alta sau deplasând atomii de hidrogen de la unele molecule la altele (în cadrul reactiilor de oxidare-reducere). Principalele vitamine care participa la aceste reactii, în calitate de coenzime, sunt: biotina, vitamina B12, acidul folic, acidul nicotinic, pantotenatul, vitamina B6, riboflavina (vitamina B2) si tiamina. Reactiile de oxidare-reducere sunt importante pentru noi, deoarece au un rol esential în procesul de îmbatrânire.
Oxidarea şi reducerea:
Dacă ne-am descompune corpul în cele mai mici elemente componente, s-ar dovedi că suntem o colectie mare de atomi. Fiecare organ, fiecare tesut, fiecare proteina, enzima sau celula este compusa din aceasta garnitura. Atomii corpului nostru se afla în stare de echilibru sau sunt electroneutri; toti electronii lor sunt cuplati. Electronii sunt particulele cu sarcina negativa, care se rotesc în perechi în jurul nucleului sau centrului atomic, format din particule cu sarcina pozitiva sau fara sarcina, adica neutre.
In mod normal, cantitatea particulelor pozitive din nucleu coincide cu numarul particulelor negative, care se rotesc pe orbite în jurul nucleului, atomul fiind în stare de echilibru electric. Totusi, daca toti atomii din organismul nostru ar fi în permanenta în stare de echilibru electric, nu am putea trai. Viata noastra depinde de producerea energiei în urma miscarii electronilor si atomilor de la o molecula la alta.
Astfel de reactii se numesc reactii de oxidare-reducere si au loc în fiecare celula, în structurile ei interne, numite mitocondrii. Ne putem imagina mitocondriile ca pe niste mici centrale electrice.
Denumirea de ,,redox" provine de la numele celor doua faze ale acestui tip de reactii: reducere (reduction) - procesul în urma caruia molecula obtine de la o alta molecula un electron - si oxidare (oxidation) - procesul invers, de pierdere sau cedare altei molecule a unui electron.
In urma procesului de oxidare, electronul cedat sau pierdut încalca echilibrul electric al moleculei si, astfel, transforma molecula în asa-numitul radical liber. Odata aparut, radicalul liber devine foarte activ din punct de vedere chimic, încercând sa îsi cupleze electronul liber cu unul dintre electronii altor molecule. Aparitia unui radical liber declanseaza un lant de reactii biochimice: atomul A ia un electron de la atomul B, B ia de la C , C de la D etc. Totul este în ordine atâta timp cât reactiile în lant se afla sub control.



Despre o alimentaţie echilibrată ce asigură o viaţă sănătoasă:

O alimentatie echilibrata, ce asigura viata sanatoasa, trebuie sa includa toate substantele necesare unei bune functionari a organismului, în proportiile si combinatiile cerute de catre indivizi si de conditiile de viata respective: proteine, grasimi, hidrati de carbon, fibre si apa, caci: „mâncam ca sa traim si nu traim ca sa mîncam" spunem si noi citându-l pe Socrate. Veti fi mirati poate sa aflati ca acestea sunt necesare, dar nu si suficiente.
Vitaminele sunt substantele de care organismul are nevoie pentru a asigura diverse functii: contribuie la fabricarea enzimelor necesare digestiei, absorbtiei si metabolismului si controleaza regenerarea celulara, precum si mentinerea într-o stare buna a organelor. Ele sunt produse chimice organice pe care nu le gasim decat în organismele vii, vegetale sau animale, dar care pot fi sintetizate în laborator.
In mod normal, un regim echilibrat trebuie sa furnizeze toate vitaminele si elementele nutritive necesare, dar în diverse situatii, cum ar fi cele legate de starile patologice, stres sau în cazul unei cure de slabire, exista carente care trebuie compensate prin administrarea de vitamine si minerale sintetizate în laborator, desi acestea sunt de calitate inferioara celor naturale.
In era tehnologiei de înalta performanta, a utilizarii pe scara larga a E-urilor si a organismelor modificate genetic, folosite în industria alimentara, numai prin informare continua si de calitate vom putea sa ne asiguram singuri un adevarat standard ridicat de viata si poate vom reusi chiar sa depasim limitele fiziologice ale sperantei de viata.



Din istoria descoperirii vitaminelor

Alimentele - sau insuficienta lor - au schimbat lumea. Istoria releva suferintele oamenilor, bolile si nenorocirile înregistrate de-a lungul mileniilor din cauza insuficientei alimentelor.
Suferintele cauzate de subalimentatie ne-au urmarit pâna la începutul secolului XX, când medicii internau în institutiile psihiatrice bolnavi incurabili si neputinciosi, multi dintre ei suferind, de fapt, numai de deficit de vitamine. Evident, istoria omenirii ar fi putut fi cu totul alta daca nu ar fi existat epidemii, avitaminoze si insuficiente ale substantelor minerale în alimentatia omului. Desi de-a lungul istoriei medicii cercetatori au încercat sa descopere legatura dintre maladii si traditiile concrete de alimentare, teoria despre insuficienta alimentara, ca sorginte a diferitelor boli, n-a fost acceptata pe de-a-ntregul pâna la sfârsitul secolului al XlX-lea.
Pâna atunci a predominat opinia conform careia boli de tipul scorbutului, beri-beri (sau boala de Ceylon), pelagrei si rahitismului, pe care medicina contemporana le clasifica drept consecinte ale avitaminozei, sunt determinate de infectii necunoscute sau de toxine alimentare. La începutul secolului XX, unii cercetatori au început sa-si dea seama ca anumite produse contin ,,factorul alimentar suplimentar", care previne boala.
Bazându-se pe cercetarile anterioare, oamenii de stiinta au hotarât ca acest „factor suplimentar" apartine grupului de compusi organici ai azotului, numiti amine. Astfel au si numit componentele descoperite: „amine vitale" sau vitamine (lat. vita - viata + clasa aminelor). Cercetarile ulterioare au aratat ca nu toate aceste componente erau amine, dar denumirea a prins radacini.



Dozele de administrare pentru adulţi

Pentru mentinerea starii de sanatate trebuie sa se consume zilnic un complex de vitamine si substante minerale în cantitatile indicate mai jos. În paranteze sunt indicate dozele pentru persoanele cu masa corporala mai mare de 90 kg .

Vitamina A - 5000 (10 000) UI

Vitamina B1 - 30 (30) mg

Vitamina B2 - 30 (30) mg

Vitamina B3 - 100 (150) mg

Vitamina B6 - 50 (50) mg

Vitamina B12 - 125 (250) mcg

Vitamina C - 2000 (4000) UI

Vitamina D - 10 (20) UI

Vitamina E - 400 (400) UI

Vitamina PP - 250 (250) mg

Beta-caroten - 15 000 (15 000) UI

Acid folic - 2 (2) mg

Colina - 200 (200) mg

Inozitol - 150 (150) mg

Biotina - 300 (300) mcg

Calciu - 500 (500) mg

Magneziu - 200 (200) mg

Potasiu - 99 (99) mg

Crom - 200 (200) mcg

Seleniu - 100 (100) mcg

Iod - 150 (150) mcg

Molibden - 100 (100) mcg

Este preferabil sa administrati aceste substante minerale sub forma complexa, în vederea evitarii insuficientei unora dintre ele din cauza concurentei lor reciproce pentru asimilarea în organism.



Dozele de administrare pentru copii

Pentru copii este recomandat suplimentul polivitaminic. Pentru copiii între 2 si 4 ani dozele vor fi cele indicate mai jos; pentru copiii de 4-7 ani ele se vor dubla, iar pentru cei mai mari de 7 ani ele se vor tripla.

Vitamina A - 2 500 UI

Vitamina C - 100 mg

Vitamina B1 - 1,5 mg

Vitamina B3 - 5 mg

Vitamina B6 - 1,5 mg

Vitamina B12 - 6 mcg

Vitamina D - 100 UI

Vitamina E - 20 UI

Nicotinamida - 18 mg

Acid folic - 300 mcg

Biotina - 35 mcg

Gluconat de zinc - 2 mg

Glicinat de fier - 2 mg

Glicinat de calciu - 15 mg

Glicinat de magneziu - 15 mg

Aspartat de mangan - 500 mcg

Iodura de potasiu - 70 mcg

Cupru (compusi complecsi) - 100 mcg.



Importanţa vitaminelor

Termenul „vitamine" îl vom aplica doar în raport cu un grup specific de compusi organici, continând carbon, hidrogen si oxigen, uneori azot, sulf, fosfor si alte elemente chimice, asociate în diverse moduri, compusi care, conform stiintei medicale, sunt absolut necesari vietii. Vitaminele asigura organismului uman sanatatea si functionarea normala. Altfel zis, este necesar sa asimilam din hrana, periodic, o anumita cantitate de vitamine; în caz contrar ne vom îmbolnavi.
Lipsa vitaminelor în hrana dumneavoastra va determina, în mod obligatoriu, aparitia unei anumite boli sau dereglari. Este nevoie sa facem diferenta dintre vitamine si alti compusi, numiti „pseudovitamine". In urma asimilarii acestora puteti avea un anumit beneficiu - ameliorarea sanatatii dvs., dar lipsa lor din alimentatie nu are ca rezultat îmbolnavirea propriu-zisa. Substantele respective pot fi numite componenti alimentari sau suplimente alimentare, care doar hranesc organismul. Componentul alimentar poate fi ori absolut necesar vietii, ori neimportant pentru organism. Vitamina, însa, este absolut necesara.
Este cazul sa mai spunem ca vitaminele veritabile nu sunt vitamine pentru toate organismele vii. De exemplu, majoritatea mamiferelor sintetizeaza vitamina C (acidul ascorbic) în propriile organisme, de aceea nu e nevoie s-o asimileze din hrana. Pentru unele mamifere, deci, acidul ascorbic nu este o vitamina, desi este aceeasi substanta absolut necesara organismului uman.
Oamenii si unele primate, cum sunt cobaiul si liliacul, au pierdut proprietatea de a produce vitamina C proprie si trebuie sa asimileze din hrana o cantitate suficienta din aceasta vitamina; în caz contrar, vor suferi de scorbut si în cele din urma vor muri din cauza insuficientei vitaminei C.
Pentru noi acidul ascorbic este o vitamina caracterizata de doua particularitati:

1) nu o putem sintetiza în organism si de aceea trebuie sa o asimilam din hrana;

2) este absolut necesara pentru viata si sanatatea noastra, în urma insuficientei ei aparând simptome specifice.



Inozitolul

Date importante:
Este o substanta vitaminoasa. Consecintele deficitului de inozitol au fost studiate, pentru prima data, în baza alimentatiei soarecilor de laborator. Cercetatorii continua pâna în prezent disputele pentru a clarifica importanta acestei substante pentru sanatatea omului.
Insa, întrucât pâna acum nu au fost depistate maladii identificate drept consecinta a insuficientei inozitolului în alimentatie, aceasta substanta este considerata un component alimentar important, dar nu o substanta vitaminoasa stringent necesara.
Surse alimentare:
Drojdia de bere, zarzavaturile de culoare verde închis, (cum ar fi spanacul), ridichea, lintea, bobul.
Funcţiile în organism:
Desi aceasta substanta vitaminoasa nu este strict necesara pentru sanatatea omului, ea are un rol important: inozitolul influenteaza procesul de mobilizare a grasimilor din ficat si din zonele organelor interne în timpul slabirii.
Este posibil, de asemenea, sa aiba si o functie în controlul intermediarilor chimici în celule. Inozitolul poate contribui la îmbunatatirea transmiterii impulsurilor nervoase la persoanele care sufera de afectiuni diabetice ale nervilor si de insensibilitate.
Interacţiuni:
Inozitolul, întrucât se gaseste în zarzavaturile de culoare închisa, care contin cantitati mari de acid fitinic (hexafosfat de inozitol), va imobiliza calciul, zincul si fierul în intestine si va împiedica asimilarea normala a acestor substante.
Cofeina poate creste nevoia de inozitol.
Mod de administrare:
Nu există norme alimentare recomandate pentru inozitol, deoarece acesta nu este considerat un preparat de importanta vitala. Consumul tipic contine aproximativ 1g de inozitol si, cu exceptia bolnavilor de diabet care pot avea nevoie de asigurarea suplimentara a 1- 2 g zilnic, aceasta cantitate este suficienta. In calitate de supliment al alimentelor cu continut bogat în inozitol, îl puteti consuma, întrebuintând granule de lecitina: câte doua linguri de doua ori pe zi.
Simptomele insuficienţei:
Alopecia (caderea abundenta a parului), constipatia, afectiunile solzoase ale pielii, nivelul mare de colesterol.
Simptomele supradozării:
Nu sunt cunoscute.
Securitatea utilizării:
Inozitolul în capsule sau pastile poate provoca dereglari ale stomacului. Cu siguranta veti suporta mai bine granulele de lecitina.



Macrocomponenţii alimentaţiei

Macrocomponentii sunt componentii de baza ai alimentatiei, adica proteinele, carbohidratii si grasimile.
Toate alimentele - începând cu prajiturile si bananele si terminând cu biftecul - sunt compuse din diferite cantitati de proteine, carbohidrati si grasimi, numiti macrocomponenti, care formeaza terenul pe care evolueaza vitaminele si substantele minerale, numite microcomponenti.
Si daca vitaminele sunt centurile de siguranta, atunci produsele alimentare de baza reprezinta automobilul. Dar fara un automobil sigur, bine asamblat, la ce bun sa mai folosesti centura de siguranta? Morala este urmatoarea: înainte de a cheltui timp si bani pentru procurarea microcomponentilor, va sfatuim sa începeti cu construirea unui teren de joc cât mai solid.
Daca veti avea o dieta sanatoasa, atunci vitaminele si substantele minerale, pe care le veti adauga la structura de baza a alimentatiei, va vor fi de un mai mare folos. Sa ilustram acest lucru. Inchipuiti-va, de exemplu, ca un grup de cercetatori dieteticieni demonstreaza actiunea benefica a unei vitamine în tratarea unei anumite boli. Imediat, un alt grup de cercetatori demonstreaza ca, pentru aceeasi boala, vitamina prescrisa nu are nici un efect.
Cum pot fi explicate astfel de afirmatii contradictorii? Prin faptul ca unul dintre grupurile de cercetatori se dovedeste a fi incompetent? Slab pregatit profesional? Lucreaza prost? Desi putem presupune orice, adevarul este ca ambele grupuri au comunicat exact ceea ce au obtinut în urma cercetarilor. Intr-un caz vitamina îmbunatatea starea bolnavului, iar în altul - nu. Simplu, dar care este cauza?
Drept explicatie poate servi faptul ca cercetarile au avut loc pe terenuri de joc ,,denivelate". Pacientii unui grup au avut o alimentatie care continea cantitatea suficienta de proteine, grasimi si carbohidrati pentru a putea crea un climat favorabil pentru vitamine si au obtinut în urma administrarii lor un efect pozitiv. Celalalt grup nu beneficia de o alimentatie corespunzatoare.
Cercetarile întreprinse asupra vitaminelor si a substantelor minerale releva date extrem de contradictorii; uneori cercetatorii ignora macrocomponentii si îsi concentreaza atentia numai asupra dozarii si a efectului microcomponentilor (daca acesta exista).



Misterioasele NAR

Ati auzit, probabil, de termenul NAR referitor la produsele alimentare, vitamine si substante minerale. Majoritatea preparatelor vitaminoase comercializate, dejunurile îmbogatite, produsele ambalate sunt însotite de indicatia „Asigura 100 % NAR de calciu!" (sau de fier, proteine, beta-caroten sau oricare alt component). Dar ce prezinta aceste misterioase NAR? De unde sunt? Si, ce e mai important, ce înseamna ele?
NAR sunt normele alimentare recomandate, care contin cantitatea specifica a componentului în cauza, necesara pentru a preveni deficitul alimentar si bolile legate de acesta. De obicei, NAR se determina pentru fiecare component alimentar considerat important pentru populatie, care este împartita în grupe conform vârstei, sexului si în categorii suplimentare, ca, de exemplu, gravidele si mamele care alapteaza.
Este adevarat ca în anumite momente ale vietii sau în anumite conditii deosebite avem mai mare nevoie de unii componenti decât altadata.
Este destul de usor sa stabilim cantitatea minima a componentului hranei care va preîntâmpina deficitul si boala corespunzatoare la maturi. Cercetatorii pot izola un grup de barbati si femei, îi pot lipsi de componentul alimentar, pot astepta începutul si evolutia bolii si stabili cantitatea necesara pentru disparitia simptomelor nedorite.
În timpul altor cercetari, voluntarii se lipsesc de vitamina corespunzatoare, apoi li se administreaza în cantitati mari si li se stabileste componenta urinei si a fecalelor. Cercetatorii considera ca organismul asimileaza numai cantitatea de substante necesara, iar surplusul se elimina - presupunere ce poate fi adevarata pentru anumiti oameni la un moment dat, dar poate sa nu fie justa pentru toti, în anumite conditii.
Savantii pot efectua astfel de cercetari asupra oamenilor maturi, care doresc sa ia parte la un astfel de experiment, însa crearea deficitului de componenti alimentari la copii, care cresc intens, si la adolescenti este o raspundere mare, pe care majoritatea cercetatorilor nu vor sa si-o asume.
Deci, uneori trebuie sa folosim marimile componentilor pentru maturi si sa le portionam, conform masei copilului, ajustându-le la doza pentru copii. Astfel, macar putem calcula cantitatile minime ale componentilor hranei pentru copii si sa le aducem la nivelul la care, ar trebui sa se situeze pentru o dezvoltare normala a copiilor.
Deci, marimea NAR este, o încercare de a ni se comunica nivelul minim al componentului alimentar, care va preîntâmpina insuficienta alimentara si boala. Dar nicaieri în NAR nu veti gasi recomandari în privinta componentilor alimentari necesari pentru o sanatate „de fier". Sa ne apropiem de aceasta marime este cu mult mai dificil.
În ultimul timp, cercetatorii nutritionisti nu se mai întreaba: ce cantitate de component alimentar preîntâmpina insuficienta si boala? ci se întreaba ce cantitate determina o sanatate optima.



Pelagra (scorbutul alpin):deficitul vitaminei PP(acidului nicotinic)

În 1735, Gaspar Cassal a descris pelagra, depistând aceasta boala în rândul oamenilor care foloseau porumbul în calitate de aliment de baza. Raspândita îndeosebi în Spania, pelagra era înregistrata si în sudul Frantei, în Italia si în Balcani.
În America, pelagra se întâlnea mai ales în Vestul Mijlociu, unde populatia saraca folosea în alimentatie produse cu o minima cantitate asimilabila de acid nicotinic. Desi toate boabele contin acid nicotinic, oamenii nu pot asimila aceasta vitamina din bob. În boabe, acidul nicotinic este continut sub forma de niacetina, substanta în care acidul nicotinic se afla în alianta cu alti compusi si care nu este supusa descompunerii în tractul gastrointestinal al omului.
Însa, la prelucrarea grauntelor cu o solutie bazica, de exemplu var, din niacetina se disociaza vitamina respectiva (PP), care poate fi asimilata în tractul gastrointestinal.
Deficitul acidului nicotinic provoaca nu numai aparitia iritatiilor solzoase pe piele, inflamarea si hiperemia limbii, inflamarea mucoasei intestinelor si diareea, dar si dereglari grave ale sistemului nervos. Într-adevar, chiar si în anii '20 ai secolului trecut, medicii internau în clinicile psihiatrice un numar mare de bolnavi din cauza dereglarilor grave ale sistemului nervos, care puteau fi tratate prin administrarea la timp a acidului nicotinic. Deficitul acidului nicotinic în alimentatie este înregistrat si în prezent în unele regiuni ale Asiei si Americii de Sud, unde porumbul (maisul) constituie alimentul de baza al meniului zilnic.



Radicalii liberi

Formarea radicalilor liberi, totusi, nu este întotdeauna spre binele nostru. Actiunea nociva a unor elemente chimice, a razelor solare, a ozonului, a fumului de tutun, a adaosurilor alimentare si a oxigenului se explica prin formarea radicalilor liberi, care accelereaza îmbatrânirea organismului si aparitia multor boli.
Tot mai mult se confirma supozitia ca distrugerea tesuturilor de catre radicalii liberi este forta motrice a multor boli, începând cu artrita si terminând cu cataracta, afectiunile sistemului cardiovascular sau cancerul. Dar teoria despre radicalii liberi nu este noua.
Radicalii liberi se formeaza în urma oxidarii moleculelor. Fiind lipsita de un electron din perechea de electroni, molecula (acum radicalul) devine extrem de activa si, în tendinta de a-si completa echilibrul electric, rupe un electron de la o alta molecula. Acest proces poate distruge, vatama sau schimba molecula-jertfa (si de obicei asa se si întâmpla).
In mod frecvent radicalii liberi ataca ADN (acidul dezoxiribonucleic), care contine codul genetic al fiecarei celule si pastreaza toata informatia care ne permite sa existam. Violarea codului genetic, în cel mai bun caz face celula inutila pentru organism, iar în cel mai rau o transforma într-o celula vagabonda, necontrolabila si salbatica, care poate deveni originea unei tumori canceroase.
Dupa cum se întâmpla deseori în viata, moneda aceasta are doua fete. Pe de o parte, radicalii liberi actioneaza, evident, ca elemente distructive, iar pe de alta parte este tot atât de evident faptul ca au o mare importanta pentru sanatate. Functionarea normala a sistemului imunitar depinde de radicalii liberi, care se elibereaza din celulele albe sangvine în timpul ,,luptei” lor cu virusii si bacteriile. Fara radicalii liberi, folositi ca arma, forta distrugatoare a luptatorilor imuni va fi nula si vom fi lipsiti de minima aparare în fata oricarei infectii.
Ceea ce pentru unul este bun, pentru altul poate fi fatal. Deci, ce putem face pentru a ne proteja sau, cel putin, pentru a reduce la minimum actiunea nefavorabila a radicalilor liberi? Desigur: vitaminele si substantele minerale corespunzatoare si în doze satisfacatoare ne vor apara celulele de distrugere. întrucât procesele de distrugere a celulelor au, de regula, un caracter oxidant, vitaminele si mineralele, asupra carora este axata atentia cercetatorilor, se numesc antioxidanti.
Cantitatea informatiei care confirma proprietatile terapeutice, de protectie si prevenire ale vitaminelor-antioxidanti în cazul bolilor creste zilnic. Dar, indiferent de rolul utilizarii vitaminelor în combaterea îmbatrânirii si maladiilor, numai vitaminele, singure, nu va pot proteja de consecintele unui mod nesanatos de viata.



Rahitismul:deficitul vitaminei D(calciferolului)

Din antichitate înca copiii sufereau de rahitism, boala în urma careia are loc deformarea oaselor. Rahitismul apare ca o consecinta a doua deficite specifice: deficitul de vitamina D (calciferol) în alimentatie si deficitul de raze solare - acestea actioneaza asupra unor substante din epiderma omului si provoaca astfel activarea vitaminei D.
Deficitul de vitamina D în alimentatie poate fi o consecinta a foamei, a saraciei extreme sau a unor restrictii traditionale în meniu. Deficitul de raze solare este caracteristic persoanelor care locuiesc în regiunile nordice, unde ziua este foarte scurta pe timpul iernii (cea mai lunga perioada a anului în aceasta zona), iar hainele groase, care îi apara de frig, nu permit nici putinelor raze solare sa ajunga pâna la piele. Insuficienta razelor solare poate sa se manifeste si în cazul în care atmosfera este poluata si substantele poluante opresc razele solare.
Este necesar, totusi, sa remarcam ca doar câteva zile posomorâte, fara soare, nu pot provoca deficitul de vitamina D. Dezvoltarea rahitismului în urma insuficientei razelor solare poate fi determinat chiar si de obiceiuri si cutume nationale sau religioase. În India, de exemplu, frecventa rahitismului în rândurile populatiei în vârsta de pâna la 20 de ani, în familiile bogate de musulmani, este de 70 %, în timp ce în familiile de hindusi din casta superioara, care se alimenteaza bine, frecventa aparitiei rahitismului este de 20 % si nu se întâlneste deloc în rândurile hindusilor din casta inferioara, desi ultimii au un meniu alimentar foarte sarac.
Diferenta semnificativa se explica prin traditiile culturale: musulmanii petrec prea putin timp în aer liber, iar copiii musulmani sunt tinuti în casa în permanenta; familiile hindusilor bogati nu stau prea mult în casa. iar oamenii saraci, practic, locuiesc sub cerul liber.
Rahitismul a capatat caracterul unei adevarate epidemii în timpul revolutiei industriale din Anglia, când copiii si adolescentii lucrau în fabrici si mine de dimineata pâna seara. Ei vedeau rar soarele, caci se aflau majoritatea timpului în interior sau sub pamânt, iar meniul lor includea terci de orz, pâine, legume, ce contineau amidon, dar foarte putina carne si lapte. Din aceasta cauza în secolul al XVIII-lea, în Anglia industriala, practic toti copiii din localitatile urbane deveneau victimele deficitului de vitamina D. Copiii de la tara, care consumau oua, unt, carne si petreceau mult timp în aer liber, la lumina soarelui, evitau soarta celor de la oras.
În forma naturala, vitamina D se gaseste numai în produsele de origine animala. In cantitati mai mari, calciferolul este continut în ficat, unt, galbenus de ou si în pestele gras, precum scrumbia, scrumbia albastra, somonul, batogul si în grasimea extrasa din ficatul de peste.
La mijlocul secolului al XVIII-lea medicii au ajuns la concluzia ca rahitismul poate fi prevenit si tratat prin adaugarea în alimentatie a unturii de batog (carne de peste sarata si afumata). Totusi, nu a putut fi evitata si o anumita confuzie, caci ei au observat ca si lumina solara, de asemenea, previne si trateaza rahitismul. Înca mult timp dupa aceea cercetarile medicale nu au putut explica mecanismul biochimic al actiunii simultane a ambilor factori.
Practica îndoparii membrilor familiei cu untura de peste în cazul oricarei maladii s-a încetatenit, spre regretul profund al copiilor. Gustul unturii de peste este extrem de neplacut, chiar dezagreabil, si numai gratie introducerii vitaminei D în produsele folosite în alimentatia curenta si expunerii organismului uman la o cantitate sporita de raze solare (într-adevar, razele ultraviolete transforma compusul chimic prezent în pielea noastra în vitamina D). În prezent, copiii si adolescentii evita administrarea permanenta a unturii de peste.



Scorbutul(boala Barlow):deficitul vitaminei C(acidului ascorbic)

Desi savantul ungar Albert Szent-Gyorgyi a descoperit vitamina C abia în anul 1932 (obtinând astfel premiul Nobel), boala cauzata de insuficienta acestei vitamine în alimentatie este descrisa înca din anul 1500 î.Chr. Scorbutul are faima celei mai cunoscute boli clasice, aparuta în urma deficitului de vitamine. Chiar si manualele scolare relateaza despre epidemiile globale de scorbut în rândul marinarilor flotei britanice.
Descoperirea medicului flotei britanice, James Linde, facuta în anul 1753, ca lamâile, alte citrice si zarzavaturile previn aparitia scorbutului în timpul lungilor calatorii maritime, este apreciata chiar si de istorici. In opinia lor, exista o legatura directa între practica folosirii acestor produse în alimentatia marinarilor de pe corabiile engleze si era dominatiei mondiale a flotei engleze.
Desi aceasta metoda de combatere a scorbutului a fost folosita timp de un secol si jumatate, oamenii deseori nu tin cont de lectiile istoriei. Scorbutul n-a disparut nici dupa publicarea, la mijlocul veacului al XVIII-lea, a descoperirii doctorului Linde. Contemporanii anului 1912 pastreaza înca în memorie experienta expeditiei fatale a capitanului Robert Scott la Polul Sud. Toti membrii expeditiei au murit de scorbut, deoarece alimentele lor nu contineau vitamina C.
Ce este, totusi, scorbutul? Simptomele acestei boli apar pe neobservate. Debutul bolii este marcat de stari de moleseala, oboseala, irascibilitate. Apoi apar hemoragiile si inflamatiile gingivale, cad dintii, apar vânatai si, în sfârsit, hemoragii generale, care pot fi fatale. Toate acestea au loc din cauza ca vitamina C are un rol capital în formarea colagenului, principalul component proteinic al tesutului conjunctiv, fara de care corpul „se dezmembreaza".
Daca în organism este o cantitate insuficienta de vitamina C, colagenul, necesar pentru construirea si mentinerea structurii tesutului conjunctiv, devine mai putin rezistent. Acest tesut, depreciat, se rupe usor, fapt ce are repercusiuni în primul rând asupra vaselor sangvine, care se fisureaza si sângereaza. Un alt rol, nu mai putin important, al vitaminei C este cel de antioxidant potential.




Vitamina A(retinolul)

Date importante:
Este o vitamina liposolubila (solubila în grasimi) si un antioxidant. Este cunoscut faptul ca dintre toate vitaminele, aceasta a fost descoperita prima. În 1920; combinatia, numita retinol, a fost marcata ca vitamina A conform alfabetului. Din cauza liposolubilitatii, se acumuleaza în ficat, motiv pentru care este destul de toxica în cazul întrebuintarii îndelungate în doze mari.
Vitamina A nu este solubila în apa (hidrosolubila), desi o parte din ea (de la 15 pâna la 35%) se pierde în timpul fierberii, oparirii si conservarii legumelor. Vitamina rezista la prelucrarea termica, dar se poate distruge daca este tinuta la aer liber.
Surse alimentare:
Ficat, pepene galben, morcov, spanac, broccoli, dovleac, caise proaspete, lapte vitaminizat.
Funcţiile în organism:
Cea mai cunoscuta functie a vitaminei A este prevenirea ,,orbului gainii". Probabil ca toata lumea a auzit ,,povestile bunicutei", perfect valabile din punct de vedere medical, despre necesitatea consumarii morcovului (bogat în precursori ai vitaminei A) pentru a putea vedea în întuneric.
Pâna si în papirusurile egiptene, datate cu anul 1500 î.Chr.. se pomeneste de ,,orbul gainii". În cazul îmbolnavirii, medicii de pe atunci recomandau întrebuintarea ficatului de bou; pe buna dreptate, deoarece ficatul (al boului, vitelului, bivolului sau al oricarei alte bovine) contine cantitati mari de vitamina A.
Pe lânga pastrarea vederii, vitamina A asigura integritatea celulelor epiteliale, din care este formata pielea, mucoasa cavitatii bucale si a intestinelor, aparatelor genital si respirator. Aceste celule, de asemenea, au nevoie de vitamina A pentru producerea normala a mucozitatii, care le protejeaza si le alimenteaza cu grasimi. In aparatul genital, vitamina A este un cofactor necesar producerii spermei si ovulelor. În plus, vitamina este indispensabila cresterii si dezvoltarii oaselor.
Recent, în Suedia au avut loc cercetari asupra vitaminei A si a precursorului ei (care se transforma în organism în vitamina activa), carotenul, precum si a evolutiei cancerului pulmonar în grupurile de risc - fumatorii si persoanele care lucreaza cu azbest (ambii factori cresc riscul îmbolnavirii de cancer pulmonar). Cercetarile au demonstrat ca întrebuintarea vitaminei A reduce de doua ori riscul îmbolnavirii.
Interacţiuni:
- Vitamina E (tocoferolul) protejeaza vitamina A de oxidare atât în intestine, cât si în tesuturi. Daca aveti o carenta de vitamina E nu veti putea asimila nici cantitatea necesara de vitamina A; în consecinta, este indicat ca aceste doua vitamine sa fie administrate în tandem.
- Deficitul zincului poate cauza diminuarea transformarii vitaminei A în forma activa. Întrucât organismul, în cazul deficitului de zinc, nu poate forma molecula de proteina, care transporta vitamina A prin peretii intestinelor în sânge, tesuturile vor duce lipsa de vitamina A. Acesti doi componenti depind unul de altul: vitamina A faciliteaza asimilarea zincului, iar zincul - asimilarea vitaminei A.
- Uleiul mineral, care poate fi întrebuintat uneori în calitate de purgativ, dizolva substantele liposolubile (vitamina A si carotenul). Fiind dizolvate în ulei mineral, de unde organismul nu le poate extrage, vitaminele acestea trec prin intestine neasimilându-se. Astfel, întrebuintarea permanenta a uleiului mineral poate cauza deficitul vitaminei A.
- Totusi, pentru asimilarea vitaminei A este necesara prezenta în alimente a grasimilor si proteinelor. Diferenta dintre uleiul alimentar si cel mineral consta în faptul ca organismul poate asimila uleiul alimentar împreuna cu vitamina A, dizolvata în el, dar nu-l poate asimila pe cel mineral.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, dozele vitaminei A sunt urmatoarele: pentru femei mature - 800 mcg zilnic, pentru barbati - 1000 mcg zilnic. (Coeficientul de transformare a unitatii mai vechi: 1 UI - unitate internationala - este egala cu 0,3 mcg de vitamina A sau 0,6 mcg de caroten.).
Pentru copii si adolescenti, norma zilnica trebuie sa fie de la 375 pâna la 700 mcg, în functie de vârsta si greutate. Va reamintim ca normele alimentare recomandate reprezinta cantitatile minime necesare pentru preîntâmpinarea avitaminozei. Totusi, daca vitamina este potential toxica, utilizarea suplimentara a ei trebuie facuta numai sub supravegherea permanenta a unui medic calificat.
Carotenoidele (ca de exemplu carotenul din fructe si legume), din care se produce vitamina A în organism, nu sunt toxice, spre deosebire de vitamina A obtinuta din surse animale. Puteti consuma suplimentar chiar si cantitati mari de caroten de origine vegetala: pâna la 10-15 mg (15000-25000 UI), fara nici un risc.
Simptomele insuficienţei:
Acnee, par uscat si mat, piele deshidratata, oboseala, crestere lenta, insomnie, solzi pe pielea palmelor si talpilor, infectii dese, ,,orbul gainii", uscaciune oculara (în cazul netratarii se poate ajunge si pâna la dezlipirea corneei), uscaciune în gât.
Simptomele supradozării:
Probabil ca nici un sindrom al intoxicarii cu vitamine n-a fost studiat atât ca sindromul intoxicarii cu vitamina A. Simptomele sunt urmatoarele: dureri abdominale, osoase si ale articulatiilor, astenie, stare proasta, transpiratie nocturna, dureri de cap însotite de greata si voma, care pot fi urmari ale tensiunii intracraniene ridicate, caderea parului, dereglari ale ciclului menstrual, marirea ficatului (hepatomegalia) si a splinei (splenomegalia), alte dereglari gastrointestinale, fisuri ale comisurilor bucale, iritabilitate, fragilitatea unghiilor si, în sfârsit, prurit pe tot corpul.
Securitatea utilizării:
Dozele inofensive de vitamina A variaza de la caz la caz: unii pot consuma zilnic câte 1 000 000 UI pe parcursul a 5 ani fara a le afecta sanatatea, iar pentru altii si 25 000 UI este o doza care declanseaza simptomele hipervitaminozei. Întrebuintarea vitaminei A necesita maxima atentie. Înainte de a o consuma, studiati bine simptomele intoxicatiei de mai sus.
Dozele foarte mari de vitamina A provoaca insuficienta cardiaca congenitala, iar în literatura medicala puteti gasi cinci comunicari despre insuficienta cardiaca congenitala care, se presupune, a fost provocata de surplusul vitaminei A în timpul sarcinii. Totusi, legatura dintre aceste excese si vitamina A nu este evidenta.



Vitamina B1(tiamina)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila). Cea mai mare parte a tiaminei din alimente se pierde prin fierbere. Deficitul acestei vitamine poate provoca una dintre avitaminozele clasice - beri-beri.
Surse alimentare:
Bobul, graunte si seminte, carne (îndeosebi de porc), ficat, drojdie de bere, alune.
Funcţiile în organism:
Rolul tiaminei este de a participa, în calitate de coenzima necesara, în metabolismul proteinelor, grasimilor si al carbohidratilor, la producerea energiei. De asemenea, aceasta vitamina este necesara pentru copierea materialului genetic, care se transmite de la o celula la alta, în timpul înmultirii celulelor. În sfârsit, vitamina B1 este necesara pentru transmiterea impulsurilor nervoase.
Interacţiuni:
Pentru a aduce tiamina în stare activa este nevoie de o cantitate corespunzatoare de magneziu;
Întrebuintarea zaharului, alcoolului si tutunului secatuieste rezervele de tiamina.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, cantitatea minima necesara de tiamina este 1,0 mg/zi pentru femei, 1,4 mg/zi pentru barbati si între 0,14-0,2 mg/zi pentru copii.
Conform unui calcul aproximativ, pentru a preîntâmpina deficitul avem nevoie de 0,4-0,5 mg la 1000 de calorii, obtinute din alimentatie, indiferent de vârsta.
Dar, în timpul tratarii starilor specifice deficitului, medicii care se specializeaza în tratarea bolilor cu doze mari de vitamine prescriu de la 500 pâna la 6000 mg zilnic, fara a provoca complicatii. Cantitatea necesara depinde de caracterul bolii. De exemplu, la bolile însotite de frisoane, doza creste din cauza sporirii vitezei metabolismului, care este direct proportionala cu febra.
Simptomele insuficienţei:
Pierderea poftei de mâncare, hipotonie intestinala, coordonarea proasta a miscarilor, depresie emotionala sau mentala, astenie, iritabilitate, slabirea memoriei, slabirea muschilor sau extenuarea, nervozitate, insensibilitate sau arsuri în mâini si picioare, pragul de sensibilitate redus la durere, gâfâit si edemul mâinilor si al picioarelor. Sindromul clasic al insuficientei se numeste beri-beri.
Simptomele supradozării:
Necunoscute.
Securitatea utilizării:
Vitamina se elimina repede; practic nu exista riscul intoxicarii, daca este administrata intern. Fiti totusi atenti la alte cai de administrare, întrucât injectiile de tiamina pot provoca o reactie alergica mortala.



Vitamina B12(cobalamina)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila). Desi este hidrosolubila, B12 se acumuleaza totusi, într-o masura oarecare, în ficat, rinichi, plamâni si splina. Cantitatea de vitamina ramasa nu este importanta si nu poate avea un efect toxic, precum vitaminele liposolubile.
Vitamina este relativ rezistenta la actiunea luminii si la temperaturi înalte, iar în urma pregatirii obisnuite a alimentelor se distruge în cantitati mici. Totusi, temperaturile de sterilizare pot distruge pâna la 70% din vitamina B12 din lapte.
Astfel, sterilizarea laptelui pentru alimentarea copilului prin fierberea sticlei cu lapte la temperatura de 119°C timp de 13 minute (spre deosebire de laptele pregatit corect, în conformitate cu reteta, îmbogatit si încalzit lent înainte de alimentare) poate cauza deficitul vitaminei B12, daca acest lapte sterilizat excesiv va constitui unicul component (sau cel de baza) al alimentatiei copilului.
Surse alimentare:
Vitamina B12 se întâlneste numai în produse de provenienta animala; cantitatile mai mari sunt continute în carne (ficat, rinichi si inima). Un procent destul de mare de vitamina B12 apare în laptele praf degresat, în unele produse marine (crab, somon, sardea) si în galbenusul de ou.
O cantitate medie de vitamina se gaseste în carnea de vita, de porc, de gaina, în pestele de apa dulce, precum si în produse de provenienta marina (ton, cambula). Laptele dulce si cascavalul de casa contin cantitati minime.
Funcţiile în organism:
Vitamina B12 participa la înmultirea celulelor, proces comun tuturor celulelor vii. Tinând cont chiar si numai de acest fapt, puteti aprecia importanta acestei vitamine pentru sanatate. Este de remarcat importanta deosebita a vitaminei pentru tesuturile care se înmultesc intens: celulele sângelui, celulele pielii si celulele mucoasei intestinale.
Desi mecanismul actiunii ei nu este prea clar, este cunoscut faptul ca vitamina B12 joaca un rol decisiv în formarea epiteliului nervilor (numit învelis de mielina, întrucât este constituit din proteina numita mielina) si ca deficitul cronic provoaca distrugerea ireversibila a nervilor.
Interacţiuni:
Vitamina C, în cantitati mari, poate influenta asimilarea vitaminei B12 din alimente. Daca consumati 1g sau mai mult de vitamina C la fiecare masa, este necesar sa rugati medicul sa va verifice periodic nivelul vitaminei B12 în sânge. Daca acest nivel scade, este necesar, dupa toate probabilitatile, sa administrati vitamina B12 în cure scurte, de trei-patru ori pe an.
Mod de administrare:
Vitamina B12 este o vitamina atât de puternica, încât cantitatea necesara pentru prevenirea avitaminozei se masoara nu în miligrame (mg), ci în micrograme (mcg) (1 mg = 1000 mcg). In conformitate cu normele alimentare recomandate, barbatii si femeile au nevoie zilnic de 2-3 mcg, iar copiii si adolescentii, de 0,2-1 mcg. In timpul sarcinii sau alaptarii, cantitatea de vitamina necesara organismului creste de 2-4 ori, ajungând la 2,6-4 mcg.
Organismele unor oameni asimileaza prost vitamina B12 din tractul gastrointestinal, din diferite cauze: afectiuni ale tractului intestinal (boala Crohn sau colita nespecifica ulceroasa), sindromul asimilarii insuficiente si alte tipuri de sensibilitate profunda la alimente, care provoaca inflamatii ale intestinelor si diaree cronica.
O alta cauza a asimilarii insuficiente poate fi lipsa proteinei specifice, produsa de mucoasa stomacului, numita factor intern si care stimuleaza asimilarea vitaminei de catre mucoasa stomacului (epiteliu). În fine, unii oameni nu pot asimila vitamina B12 în cantitati suficiente din cauza respectarii unei diete vegetariene stricte (fara consumarea oualor si lactatelor).
Vegetarienii înveterati pot lua vitamina B12 oral, întrucât la ei capacitatea de asimilare a vitaminei în intestine nu este dereglata. Însa pentru cei care nu pot asimila vitamina administrata oral, unica modalitate posibila o reprezinta injectiile. În injectii, vitamina B12 poate fi sub doua forme - ciancobalamina si hidroxocobalamina. Aceste preparate îsi pastreaza calitatile timp îndelungat (cu actiune retard sau de durata) si prezinta doza standard de 1000 mcg/ml.
O precizare pentru cei care se tem de injectii: injectia cu vitamina B12 nu este dureroasa. Daca medicul va propune aceasta vitamina sub forma injectabila, nu aveti absolut nici un motiv sa va fie frica, întrucât aveti doar de câstigat.
Cantitatea de un mililitru, folosita de obicei saptamânal în lupta contra avitaminozei, este de multe ori mai mare decât normele alimentare recomandate. Dar întrucât vitamina B12 este solubila în apa si nu este absolut deloc toxica, cantitatea aceasta de vitamina este eliminata prin urina, fara modificari.
Ambele forme - ciancobalamina si hidroxocobalamina - se distrug în urma formarii moleculei de vitamina B12, cu câteva deosebiri minore. Ciancobalamina, care este folosita mai des (e mai ieftina), poate provoca congestii sau alte reactii alergice slabe, desi acestea se întâlnesc rar. Daca aveti asemenea simptome în urma întrebuintarii ciancobalaminei, abandonati acest preparat si folositi hidroxocabalamina.
Simptomele insuficienţei:
Anemie, deranjamente ale tractului gastrointestinal, cum sunt constipatia si spasmele, oboseala, depresia, stari de ameteala, hiperemia limbii (fara asperitati), dureri de cap, iritabilitate, amortire si alte disfunctii nervoase, anomalii ale ritmului cardiac si distrugerea sistemului nervos si a maduvei spinarii.
Simptomele supradozării:
Exista mai multe informatii ca administrarea suplimentara a vitaminei B12 poate provoca eruptii acneice sau le acutizeaza pe cele existente.
Securitatea utilizării:
Vitamina B12, administrata sub forma injectabila, nu este toxica.



Vitamina B2(riboflavina)

Date importante:
Este o vitamina hidrosolubila (solubila în apa). Întrucât aceasta vitamina se distruge la temperaturi înalte si la lumina, putem pierde o cantitate importanta de riboflavina pastrând alimentele în pungi transparente sau uscându-le la soare.
Denumirea de „riboflavina" provine de la cuvântul latin „flavius" (galben) si este legata de culoarea intensa de galben pe care o da urinei.
Surse alimentare:
Se gaseste în produsele proteinice de provenienta animala - oua, carne, peste, pasari de casa, ficat si lactate. Nu se afla în cantitati mari în cereale, dar crupele îmbogatite, terciurile si prajiturile, la fel ca si extractele de drojdie sunt bogate în aceasta vitamina. Sursele legumicole de baza sunt: broccoli, radacinoasele, sparanghelul si spanacul.
Funcţiile în organism:
Riboflavina participa la metabolism în calitate de coenzima în reactiile de oxidare-reducere si este necesara pentru transformarea triptofanului în acid nicotinic si pentru transformarea si activarea unui sir de vitamine, cum ar fi piridoxina, acidul folic si vitamina K.
Ea este necesara si în metabolismul grasimilor si pentru sinteza corticosteroizilor, globulelor rosii ale sângelui si a glicogenului.
Interacţiuni:
Lumina solara distruge riboflavina.
Riboflavina contribuie la asimilarea, mobilizarea si pastrarea fierului.
Munca fizica si efortul sporesc necesarul de riboflavina în organism, dar anumiti parametri cantitativi n-au fost stabiliti.
Tiroidina intensifica transformarea riboflavinei în coenzime active.
Aldactonul (substanta care scade tensiunea arteriala), de asemenea, sporeste transformarea riboflavinei în forme coenzimatice. Spironolactona (antagonista aldosteronului, folosit în acelasi scop) blocheaza aceasta transformare.
Clorpromazina (folosita contra depresiilor si psihozelor) inhiba transformarea riboflavinei într-una dintre formele sale de coenzime.
Acidul boric sporeste pierderea riboflavinei.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, doza este de 0,6 mg la 1000 de kilocalorii pentru toate grupele de vârsta. Acesta înseamna aproximativ 1,2 mg zilnic pentru maturi si aproximativ 0,4 mg zilnic pentru copii cu greutatea de la 4,5 pâna la 9 kg .
Gravidelor si mamelor care alapteaza le este necesara o cantitate suplimentara de 0,4-0,5 mg zilnic, pentru restabilirea riboflavinei eliminate odata cu laptele.
Simptomele insuficienţei:
Alopecie (caderea abundenta a parului), depresia, lezarea mucoasei bucale, exulceratia comisurilor bucale si glosita (limba rosie, neteda, extrasensibila), dermatita seboreica cu solzi în regiunea nasului, gurii si pe tot corpul, în special, prurit, senzatii de usturime pe organele genitale la barbati si femei si fotosensibilitatea ochilor, obnubilarea vizuala si chiar formarea cataractei, ameteala.
Simptomele supradozării:
Necunoscute.
Securitatea utilizării:
Absolut inofensiv.



Vitamina B3(acidul pantotenic)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila). Asa cum arata si denumirea sa (derivata de la grecescul „panthos”, care înseamna „peste tot"), vitamina este larg raspândita în natura.
Ea poate fi distrusa de aburul uscat din cuptor, de solutiile acide sau bazice folosite la conservare sau congelare, precum si în timpul prelucrarii produselor alimentare (macinarea boabelor, rafinarea zaharului, calcinarea grasimilor si uleiurilor).
Surse alimentare:
Acidul pantotenic este larg raspândit, dar sursele care contin cele mai mari cantitati sunt ficatul, arahidele, cereale integrale, germenii de cereale, drojdia de bere, tarâtele, galbenusul de ou, carnea de gaina si broccoli.
Funcţiile în organism:
Acidul pantotenic formeaza unul din elementele vitale necesare pentru organism: coenzima A, indespensabila pentru obtinerea energiei si pentru metabolismul carbohidratilor si al acizilor grasi. Coenzima A este necesara, de asemenea, pentru sinteza normala a globulelor rosii din sânge, componentilor chimici ai creierului, colesterolului si corticosteroizilor necesari pentru a face fata stresului fizic si emotional. În sistemul imunitar, acidul pantotenic ajuta la stimularea formarii anticorpilor.
Interacţiuni:
Vitamina B3 este necesara în procesul de asimilare si în metabolismul acidului folic, deci putem vorbi de o interactiune pozitiva. In acelasi timp, acidul pantotenic nu actioneaza negativ asupra altor vitamine, componente alimentare sau medicamente.
Mod de administrare:
Întrucât deficitul vitaminei B3 este o raritate în conditii normale, aceasta vitamina nu beneficiaza de norme alimentare recomandate; doza obisnuita de acid pantotenic variaza între 5 si 10 mg/zi pentru maturi si pâna la 2 mg/zi pentru copii. Roger Williams, profesor de biochimie, care a descoperit aceasta vitamina, considera ca doza zilnica de 50 mg pentru femeile gravide ar putea reduce esential numarul malformatiilor intrauterine si al avorturilor spontane.
Ultimele date în privinta legaturii dintre deficitul acidului folic si defectele dezvoltarii coloanei neurale (spinale) precum si dintre acizii folic si pantotenic ne arata ca aceasta doza este absolut justificata.
Necesarul vitaminei B3 (fapt valabil pentru toata grupa de vitamine B si vitamina C) creste considerabil în timpul eforturilor fizice si emotionale sau în timpul bolii. Medicii administreaza de obicei doze între 200 si 400 mg/zi în timpul secretiei abundente de steroizi naturali (hormoni ai stresului).
Simptomele insuficienţei:
Datorita raspândirii largi a acidului pantotenic în alimente, deficitul vitaminei se întâlneste extrem de rar, cu exceptia conditiilor create în mod special pentru studiu.
La voluntarii aflati timp de 9-10 saptamâni în conditiile unui deficit artificial, se manifestau urmatoarele simptome: dureri abdominale, caderea parului, pierderea poftei de mâncare, insuficienta functiilor nervoase, dureri mari de picioare si disfunctii ale coordonarii miscarilor, simptomele depresiei emotionale, iritabilitatea si nervozitatea, spasme musculare, astenie, surmenare, greata si voma, palpitatii, tensiune arteriala joasa, eczema si insomnie.
Simptomele supradozării:
Acidul pantotenic este absolut inofensiv. Unii medici prescriu doze de pâna la 10 mg fara efecte nocive.
Securitatea utilizării:
Acidul pantotenic este inofensiv şi nu e toxic.



Vitamina B4(colina)

Date importante:
Este o substanta vitaminoasa. Colina actioneaza ca o vitamina veritabila în organismele unor mamifere (câinii, pisicile, sobolanii, cobaii), dar nu în cel uman.
Organismul uman sanatos, care functioneaza normal, este capabil sa produca singur colina. Din aceasta cauza, chiar daca substanta respectiva va lipsi din alimentatie, organismul nu va avea de suferit în urma maladiilor provocate de deficitul de colina.
În organism, colina participa la sinteza unor componenti chimici ai creierului, la mobilizarea grasimilor (îndeosebi la eliminarea lor din ficat) si la transmiterea impulsurilor nervoase. In cazul lipsei ei din alimentatie, organismul o poate sintetiza din componenti. Este necesar sa precizam ca aceasta se poate întâmpla numai în cazuri exceptionale, deoarece colina este continuta în majoritatea produselor alimentare. Ea poate fi identificata în multe uleiuri vegetale sub forma de colina libera, iar în sursele de origine animala se gaseste sub forma de lecitina.
Surse alimentare:
Ouale, ficatul, boabele de soia, fulgii de ovaz, conopida, varza, arahidele. Colina este parte componenta a lecitinei, care poate fi gasita în farmacii.
Funcţiile în organism:
- Colina însasi nu este importanta pentru organism, dar intra în componenta unei substante extrem de importante a creierului (acetilcolina) si este necesara pentru sinteza majoritatii componentilor lipizi ai membranelor celulelor umane.
- Cercetarile au demonstrat ca si colina alimentara (sub forma de lecitina) sporeste cantitatea colesterolului „bun", de densitate crescuta, si reduce cantitatea colesterolului ,,rau", de densitate scazuta. O asemenea substituire ar putea normaliza cantitatea lipidelor din sânge si ar reduce riscul afectiunilor cardiace.
- Colina are un anumit rol în procesele din creier referitoare la capacitatea de a învata si memora (care se diminueaza odata cu vârsta), probabil datorita rolului ei în producerea substantelor chimice ale creierului. La pacienti carora le-a fost administrata colina si preparate similare s-a înregistrat diminuarea memoriei.
- Conform unor cercetari, insuficienta colinei poate contribui la dezvoltarea cirozei la alcoolici; pe de alta parte, alimentatia bogata în colina poate împiedica distrugerea ficatului sub actiunea alcoolului. Cercetari documentate asupra animalelor de laborator demonstreaza aparitia infiltratiilor grasimilor degenerate, foarte asemanatoare cu cele ce apar în cazul distrugerii ficatului sub actiunea alcoolului. In cazul adaugarii cantitatii adecvate de colina în alimentatie, infiltratiile se resorb.
Interacţiuni:
În cazul insuficientei colinei în alimentatie, nivelul carnitinei (component chimic necesar organismului, care asigura oxidarea acizilor grasi pentru obtinerea energiei) se reduce în cord, ficat si muschi.
Preparatul medicamentos fenobarbital, care se administreaza în scopul prevenirii crizelor epileptice, poate influenta capacitatea de asimilare a colinei.
Metotrexatul, folosit în tratarea cancerului si a artritelor reumatoide, poate, de asemenea, influenta capacitatea asimilarii colinei prin tractul intestinal.
Mod de administrare:
Va puteti asigura necesarul de colina daca luati lecitina (cunoscut si ca fosfatidilcolina, parte componenta a careia este si colina) sub forma de granule, în cantitati de doua-patru linguri de doua ori pe zi.
Sugarii au nevoie de colina suplimentara, întrucât în perioada aceasta a vietii se formeaza sistemul nervos dezvoltat.
Simptomele insuficienţei:
Intoleranta grasimilor (consumarea lor are ca urmare diareea si meteorismul), hipertensiunea, cresterea lenta, ulcerele gastrice, dereglarea ritmului cardiac, insuficienta renala si hepatica.
Simptomele supradozării:
Dozele zilnice de 3- 12 g , folosite pentru tratarea cirozei alcoolice timp de câteva luni, nu au efecte negative. Dozele zilnice de 100 g , administrate timp de patru luni, pot sa nu provoace complicatii la unele persoane, în schimb altora le pot provoca senzatii de greata, salivatie abundenta, transpiratie, dereglari ale tractului intestinal si miros de peste.
Securitatea utilizării:
Exista informatii despre reactii alergice provocate de colinoclorida. Administrarea suplimentara a colinei libere poate provoca un miros de peste, în urma transformarii sale în organism. Administrarea lecitinelor, concomitent cu colinele, împiedica formarea acestui miros.



Vitamina B6(piridoxina)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila). În timpul prepararii alimentelor se pierde o cantitate mare de vitamina: între 15% si 70% se pierde la congelarea fructelor si legumelor, între 50% si 70% - la prepararea carnii si între 50% si 90% - la macinarea boabelor.
Surse alimentare:
Vitamina B6 este continuta în cantitati deosebit de mari în ficat, boabe de soia, banane, carne de vita si de pasare, ton, carne de porc, carne de vitel, rinichi, somon, drojdie de bere, alune si arahide. Boabele nemacinate contin aceasta vitamina în cantitati mari.
Funcţiile în organism:
Vitamina B6 este necesara în procesele metabolice ale proteinei si acizilor grasi vitali, în procesele de asimilare a amidonului de origine animala (glicogenul), în procesele de sinteza a substantelor chimice ce alimenteaza creierul si a hemoglobinei celulelor rosii ale sângelui.
Organismul nostru asimileaza piridoxalul (una dintre cele trei forme existente ale vitaminei) din alimente si o transforma într-o coenzima, care se numeste piridoxalfosfat (PF), PF asigura functionarea normala a circa 60 de diferite sisteme enzimatice. Unul dintre aceste sisteme transforma triptofanul alimentar (un aminoacid important) în acid nicotinic.
Este interesant faptul ca vitamina B6 s-a dovedit a fi utila în combaterea indispozitiei matinale a gravidelor. Acest fapt ne permite sa credem ca în perioada sarcinii creste necesitatea administrarii vitaminei.
Interacţiuni:
Consumul de alcool sporeste necesitatea administrarii suplimentare a vitaminei B6, deoarece alcoolul accelereaza distrugerea PF, reducând cantitatea acestei coenzime din organism.
Izoniazidul (preparat utilizat în tratarea tuberculozei) imobilizeaza vitamina si o anihileaza.
Penicilamina (preparat cunoscut sub numele comercial de cupramin si folosit în tratarea artritei reumatoide) de asemenea imobilizeaza si anihileaza vitamina. (Atentie, ne referim nu la antibioticul penicilina, ci la penicilamina.)
Fumatul reduce nivelul vitaminei B6 în organism.
Unele cercetari au relevat ca organismul femeilor care folosesc contraceptive orale sufera de lipsa vitaminei B6. Utilizarea suplimentara a vitaminei B6 în doze de la 25 pâna la 50 mg/zi amelioreaza urmatoarele dereglari: intoleranta glucozei, sporirea cantitatii de triglicerid în sânge, congestia glandelor mamare în perioada premenstruala si depresia.
Mod de administrare:
Necesarul vitaminei B6 creste o data cu marirea cantitatii de proteina folosita în alimentatie, de aceea dupa normele alimentare recomandate, este calculat pentru vitamina B6 în functie de cantitatea zilnica de proteine.
Conform normelor alimentare recomandate, unui gram de proteina asimilata trebuie sa-i corespunda 0,02 mg de vitamina; astfel, daca consumati 100 g de proteine pe zi, aveti nevoie de 2 g de vitamina B6 pentru prevenirea insuficientei si îmbolnavirii. Insa pentru întretinerea sanatatii, majoritatea maturilor au nevoie de o cantitate de la 10 pâna la 25 mg zilnic.
Normele alimentare recomandate va recomanda sa mariti cantitatea de vitamina pâna la cel putin 2,5 mg zilnic în timpul sarcinii si alaptarii. In timpul alaptarii, copilul dumneavoastra poate suferi de insuficienta de vitamina B6 daca dumneavoastra utilizati o cantitate mai mica de 2 g de vitamina pe zi. Aceasta insuficienta se explica prin faptul ca laptele dumneavoastra va contine mai putin de 0,1 mg zilnic, cantitate insuficienta pentru un copil. Se recomanda utilizarea a minimum 5 mg zilnic în aceasta perioada si, repetam, 25 mg pentru maturii sanatosi.
Medicii care recomanda folosirea dozelor mari de vitamine si substante minerale în tratamentul bolilor prescriu pâna la 600 mg/zi (doze mai mari de 300 ori decât NAR) fara urmari negative; totusi, nu se recomanda depasirea dozei de 50 mg zilnic, cu exceptia prescriptiilor directe ale medicului, care va poate urmari starea sanatatii si care cunoaste bine istoria bolii dumneavoastra.
Simptomele insuficienţei:
Alopecia (caderea abundenta a parului), anemia, pierderea poftei de mâncare, starile de greata, fisurile comisurilor bucale, senzatiile dureroase ale limbii, ulceratiile cavitatii bucale, conjunctivitele (iritari ale membranei ochiului), depresiile, nervozitatea, irascibilitatea, starile de ameteala, de amortire, junghiurile sau senzatiile de ,,electrocutare", somnolenta, oboseala, vindecarea lenta a ranilor, starea generala proasta, starea progresiva de inhibitie generala.
Simptomele supradozării:
Cercetarile afirma ca doze de 200 mg, de 2000 mg, sau 5000 mg pot provoca paresteziile membrelor si junghiurile în mâini si picioare, precum si pierderea sensibilitatii acestor zone. Femeile din grupul de studiu a actiunilor acestei vitamine, dupa administrarea zilnica a dozei de 117 mg pe parcursul a trei ani cu scopul ameliorarii sindromului premenstrual, descriau amorteala si junghiurile mentionate, dar acuzau si sensibilitatea sporita si leziuni ale pielii, dureri de oase, miastenia si crampe musculare. Cercetarile au demonstrat posibilitatea reducerii capacitatii de memorare la persoanele carora li se administra doza zilnica de 100 mg de vitamina B6.
Securitatea utilizării:
Va avertizam asupra pericolului utilizarii suplimentare a vitaminei B6, în doze mai mari de 50 mg zilnic, fara supravegherea medicului. Chiar în limitele acestei doze, daca simtiti frisoane în degete, mâini sau picioare, trebuie sa încetati administrarea suplimentara a vitaminei.



Vitamina C(acidul ascorbic)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila). Vitamina C este un antioxidant puternic si cofactor pentru multe enzime.
Organismul nu poate pastra vitamina, de aceea trebuie sa o administrati suplimentar. Întrucât vitamina este hidrosolubila si nu rezista la temperaturi înalte, se va distruge în timpul prepararii alimentelor.
Surse alimentare:
Vitamina C este continuta în cantitati importante în ardeii grasi, broccoli, citrice, coacaze negre, pepene galben, rosii, varza cruda si zarzavaturi (spanacul, unele soiuri de ridiche), mustar. În produsele de provenienta animala vitamina C se gaseste doar în ficat.
Funcţiile în organism:
Vitamina C participa la sinteza colagenului, principala proteina din structura organismului - tesutul conjunctiv. Vitamina C participa de asemenea la activarea sau producerea substantelor chimice vitale, de exemplu adrenalina, necesara pentru solutionarea dilemei ,,lupta-te sau fugi", care creste pulsul, fluxul de sânge catre muschi, tensiunea arteriala si care determina adoptarea unei stari combative în situatii de pericol iminent.
Alte doua functii ale vitaminei C sunt dezintoxicarea (ajuta la curatirea organismului de toxine, începând cu fumul de tigara si oxidul de carbon si terminând cu veninul de sarpe) si antioxidarea.
În cazul dat, ea actioneaza ca o molecula destinata protectiei organismului, grasimilor necesare si vitaminelor liposolubile (îndeosebi A si E) de actiunea distrugatoare a oxigenului. În sfârsit, vitamina C creste gradul de absorbtie a fierului din tractul intestinal prin formarea compusilor complecsi.
Interacţiuni:
- Bioflavonoizii citrici (substante asemanatoare cu vitaminele din coaja citricelor) sporesc asimilarea si pastrarea vitaminei C, aproximativ cu 35%. Înseamna oare aceasta ca trebuie sa consumati coaja de grapefruit si portocale? Nu, daca nu va place. Puteti consuma preparate de vitamina C, care contin si bioflavonoizi, sau puteti întrebuinta bioflavonoizii separat.
- Pastilele anticonceptionale si aspirina. Unii cercetatori considera ca contraceptivele orale (pastilele anticonceptionale) pot reduce nivelul vitaminei C în sânge. Administrarea cantitatilor mari de aspirina (folosite în tratamentul artritelor) poate avea drept consecinta acumularea vitaminei C în rinichi si eliminarea ei prin urina si, prin urmare, dupa un timp poate duce la insuficienta vitaminei.
- Vitamina C contribuie la asimilarea în intestine a aluminiului si, întrucât aluminiul poate fi toxic pentru organism, nu pot fi administrate concomitent cantitati suplimentare de vitamina C si preparate care contin aluminiu (cum ar fi alternagelul, preparat contra aciditatii gastrice sporite).
- Cantitati mari de vitamina C ( 1 g asimilat din alimente sau mai mult) pot modifica capacitatea organismului de a asimila vitamina B12 din alimentele si adaosurile alimentare pe care le folositi. Aceasta poate avea ca rezultat carenta vitaminei B12, fapt destul de periculos pentru organism. Desi beneficiul în urma consumului dozelor mari de vitamina C este foarte mare, daca consumati mai mult de 3 g zilnic este necesar sa rugati medicul sa va verifice nivelul vitaminei B12 în sânge. Daca este insuficient, se recomanda sa va administrati periodic vitamina B12 sub forma de injectii.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, dozele zilnice de vitamina C sunt: 30 mg pentru copii pâna la sase luni, 50 mg pentru copii, 60 mg pentru maturii de ambele sexe si 70 mg pentru gravide si mamele care alapteaza.
Parerea specialistilor în legatura cu cantitatea de vitamina C ce trebuie administrata pentru mentinerea unui echilibru în organism (si nu pentru combaterea scorbutului), difera foarte mult. Unii cercetatori recomanda doza de la 100 pâna la 200 mg zilnic, considerând ca o astfel de cantitate va satura cu vitamina tesuturile organismului, iar surplusul se va elimina prin urina.
Maladia, stresul, febra si expunerea la actiunile factorilor toxici (fumul de tigara) impun cresterea necesarului vitaminei C. Unii medici, care prescriu cantitati mari de vitamine pentru tratarea anumitor boli, recomanda doze de pâna la 200 g (ce pot fi administrate intravenos, nu oral) pentru tratarea maladiilor virotice cronice grave, cum ar fi mononucleoza si în calitate de terapie auxiliara la ultimul stadiu al cancerului.
Simptomele insuficienţei:
Sângerarea gingiilor, caderea dintilor, aparitia vânatailor, vindecarea lenta a ranilor, caderea parului, deshidratarea pielii, irascibilitatea, sensibilitatea la durere, slabiciunea, pierderea senzatiei de confort si depresia.
Simptomele supradozării:
Vitamina C este suportata bine chiar si în doze mari. Unicul simptom înregistrat frecvent al supradozarii vitaminei este diareea. Nivelul consumului care depaseste cantitatea de vitamina C suportata de intestine, care provoaca diareea, difera de la caz la caz.
Chiar la aceeasi persoana cantitatea suportabila se modifica în dependenta de starea organismului, caci tractul gastrointestinal suporta o cantitatea mai mare de vitamina C în cazul unui stres sau al unei maladii (organismul necesita o cantitate mai mare de vitamina).
Securitatea utilizării:
Acum câtiva ani a aparut îngrijorarea în privinta faptului ca o cantitate marita de vitamina C ar putea provoca formarea calcului renal, întrucât la descompunerea acidului ascorbic se formeaza acidul oxalic - componentul de baza al unuia dintre calcurile renale (calculul calcioxalic).
În practica însa, chiar si la pacientii care întrebuintau timp îndelungat doze foarte mari - de la 15 pâna la 30 g zilnic si chiar mai mult, nu au fost înregistrate nici cele mai neînsemnate intensificari în formarea calcului.
Dozele mari pot provoca hemoliza (distrugerea celulelor rosii ale sângelui) la oamenii care sufera de lipsa enzimei specifice gluco-6-fosfat-dehidrogenaza. Din cauza aceasta oamenii cu o astfel de dereglare ereditara pot consuma doze majorate de vitamina C numai sub supravegherea medicului.
Daca veti consuma câte 1 g sau o cantitate mai mare de acid ascorbic de trei ori pe zi, este necesar sa verificati nivelul vitaminei B12 o data la sase luni.



Vitamina C şi răceala

Consumul regulat de vitamina C - 75 mg pentru adulti si 35 mg pentru copii - poate preveni aparitia racelii. Insa, in cazul in care este deja prea tarziu si raceala da semne ca te-a luat in "stapanire", dozele mari de vitamina C vor atenua simptomele si vor scurta durata bolii.
Cantitatea optima de vitamina C care trebuie consumata zilnic cat timp esti racita este de 1.000 mg pana la 2.000 mg. La primul semn de raceala, inghite una sau doua tablete de vitamina C de 500 mg si continua acest tratament in fiecare zi. (www.eva.ro)



Vitamina D(calciferolul)

Date importante:
Este o vitamina solubila în grasimi (liposolubila). Întrucât vitamina este liposolubila si nu se elimina complet din organism, în cazul administrarii de cantitati mari poate fi atins nivelul potential toxic.
Chiar daca alimentele folosite contin putin calciferol, insuficienta vitaminei se manifesta rareori atâta timp cât corpul este expus intens luminii solare.
Pielea contine predecesorul inactiv al vitaminei (substanta care se transforma în vitamina activa în organism), asupra caruia actioneaza razele ultraviolete ale luminii solare. Cantitatea de vitamina sintetizata în piele sub actiunea razelor solare este conditionata de lungimea de unda a luminii, de nivelul de poluare a aerului si de gradul de pigmentare a pielii (la persoanele cu pielea mai închisa la culoare se activizeaza o cantitate mai mica de predecesor; din cauza aceasta ei sunt mai predispusi la contactarea bolilor legate de insuficienta vitaminei).
Surse alimentare:
Untura de peste (untura din ficat de batog), pestele gras, ficatul de vita, untul, ouale.
Funcţiile în organism:
Vitamina D actioneaza asupra întaririi sistemului osos în procesul de absorbtie a substantelor minerale necesare mentinerii rezistentei structurii scheletului.
Interacţiuni:
Vitamina stimuleaza asimilarea calciului în intestine, însa, întrucât calciul concureaza cu fierul în procesul de asimilare, consumarea unei cantitati prea mari de vitamina poate sa provoace carenta fierului.
Vitamina stimuleaza de asemenea asimilarea în intestine a magneziului - unul dintre partenerii calciului în procesul de formare a oaselor.
Ea nu permite rinichilor sa elimine în urina fosfatul -alt partener al calciului în formarea oaselor.
Deficitul vitaminei E perturba metabolismul normal al vitaminei D în ficat (unde se activizeaza formele predecesoare).
Lumina solara, desi nu este considerata un component nutritiv, este importanta pentru rolul pe care îl joaca în stimularea organismului în producerea vitaminei D. În mod deosebit sunt predispusi carentei vitaminei D persoanele de vârsta a treia; ele nu se expun destul de mult razelor solare si alimentatia lor nu este întotdeauna adecvata.
Deoarece odata cu înaintarea în vârsta capacitatea organismului de a transforma moleculele predecesorilor, formate la nivelul pielii, se reduce în proportie dubla, persoanele de vârsta a treia pot suferi de insuficienta de vitamina D toamna târziu sau iarna.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, dozele de vitamina D sunt de 400 UI sau 10 mcg/zi pentru maturii de ambe sexe si aproximativ 7,5 mcg/zi pentru copii. Daca nu utilizati vitamina în calitate de medicament specific (conform indicatiilor medicului) contra unei maladii, cantitatea aceasta va va fi suficienta.
Expunerea adecvata a corpului la lumina solara asigura de obicei o cantitate suficienta de vitamina, desi latitudinea locului în care va aflati pe glob, anotimpul si îmbracamintea pot influenta sinteza vitaminei. Îmbogatirea cu vitamina D a produselor lactate asigura necesarul vitaminei pentru cei care tolereaza bine acest tip de alimente.
Simptomele insuficienţei:
Senzatii de arsura în cavitatea bucala si în gât, nervozitatea sporita, transpiratia capului, diareea, insomnia, reducerea cantitatii de substante minerale din oase si miopia. Simptomul clasic al insuficientei de vitamina D se numeste rahitism.
Simptomele supradozării:
Iritabilitate, slabiciune, stare de voma, greata, diaree, sete, dureri de cap, pierderea poftei de mâncare.
Securitatea utilizării:
- Hipercalcemia sau continutul mare de calciu în ser poate fi o urmare a supradozarii vitaminei D în alimentatie. Simptomele pot varia de la iritabilitate pâna la spasme ale muschilor si convulsii puternice. Efectele unui consum pe o perioada de timp îndelungata includ calcificarea în tesuturi (depunerea calciului în rinichi, plamâni, artere);
- Surplusul vitaminei D le poate provoca copiilor cresterea lenta si dezvoltarea proasta, încetinirea cresterii masei corpului, iritabilitate si pofta de mâncare scazuta. O astfel de hipervitaminoza a fost larg raspândita în Anglia dupa al doilea razboi mondial, când cei din industria alimentara pentru copii si-au îmbogatit prea mult produsele cu vitamina D. Copiii care erau alimentati numai cu produse artificiale primeau astfel o cantitate prea mare de vitamina. Întrucât ea nu se elimina din organism, poate fi usor atins nivelul toxic, iar surplusul provoaca asimilarea abundenta a calciului, cu consecintele firesti: iritabilitate, convulsii, coma si chiar moartea, în cazul când nu este depistata cauza intoxicarii.
- Desi, conform unor surse, doza toxica este de 158.000 UI, conform altora o doza de vitamina D de 10 ori mai mare decât NAR (aproximativ 4000 UI) poate provoca pierderea poftei de mâncare, voma, setea, diareea, miastenia si dureri generale. Dar, indiferent de circumstante, sunt foarte rare cazurile când este necesara o doza de vitamina D mai mare de 800-1200 UI zilnic.



Vitamina D poate încetini procesul îmbătrânirii

O vitamina produsa în momentul contactului razelor soarelui cu pielea poate actiona asupra metabolismului, încetinind procesul de îmbatrânire a celulelor si a tesuturilor, anunta cercetatorii citati de BBCNews.
Un studiu al Colegiului Regal din Londra a aratat, în urma monitorizarii a 2.000 de femei, ca persoanele care aveau un nivel mai mare de vitamina D în organism prezentau mai putine schimbari ale ADN-ului, legate de trecerea anilor.
Lipsa vitaminei D din corp a fost deja legata de aparitia sclerozei multiple si a artritei reumatice. Materialul genetic cuprins în fiecare celula are un „ceas" genetic încorporat, care masoara fiecare activitate a celulei. Reducerea fâsiilor de ADN, numite telomeri, din globulele albe, este o cale de monitorizare a procesului de îmbatrânire la nivel celular.
Echipa de cercetatori de la Colegiul Regal a examinat fiecare globula alba, pentru a urmari felul în care fâsiile de ADN (telomerii) au tendinta de a se scurta de fiecare data când la nivelul tesuturilor organismului exista inflamatii.
Acestia au monitorizat 2.160 de femei, cu vârsta cuprinsa între 18 si 79 de ani, si au masurat nivelul de vitamina D din circuitul sanguin, comparând rezultatele cu lungimea telomerilor din globulele albe. În urma analizarii rezultatelor, s-a observat ca, fata de celelalte, persoanele cu un nivel crescut al vitaminei D prezentau telomeri mai mari în celule.
Aceste rezultate vin sa demonstreze, pentru prima data, faptul ca persoanele care au un nivel mai mare de vitamina D în organism tind sa îmbatrâneasca mai greu, ca urmare a stoparii procesului de deteriorare a celulelor.
Acest lucru ne-ar putea ajuta sa explicam felul în care vitamina D are un efect protector în multe afectiuni legate de vârsta, precum bolile cardiace sau cancerul", a explicat coordonatorul studiului, prof. Brent Richards.
Autorii cercetarii au explicat însa ca trebuie realizate mai multe teste pentru a se ajunge la un raspuns cât mai clar asupra efectului vitaminei D în procesul de îmbatrânire. (Sursa: www.adevarul.ro)



Vitamina E(tocoferolul)

Date importante:
Este o vitamina solubila în grasimi (liposolubila) si un antioxidant. Vitamina E a fost descoperita în anul 1922, primind numarul cinci în clasificarea dupa alfabet.
In timpul experientelor pe sobolani, alimentati cu hrana cu continut insuficient de vitamina E, femelele gravide pierdeau sarcina, iar masculilor li se atrofiau testiculele. Aceasta informatie lacunara a inaugurat fluxul de informatii despre aceasta vitamina, care a devenit unul dintre cei mai puternici asociati în lupta cu radicalii liberi.
Cercetatorii au optat pentru denumirea de tocoferol de la grecescul tos (procreare), phero (a naste) si ol (simbolul chimic al spirtului, ceea ce este aceasta substanta din punct de vedere chimic), pentru a reflecta rolul lui specific în restabilirea functiilor reproductive la sobolanii experimentali.
Vitamina exista în cel putin opt configuratii diferite si toate sunt la fel de active ca si molecula „veritabila" (d-alfatocoferol), forma cea mai activa si mai des întâlnita. Ea ramâne standardul cu care comparam activitatea celorlalte forme; actiunea lor se exprima în echivalenti ai d-alfa-tocoferolului.
Surse alimentare:
Cele mai bogate surse sunt uleiul (de floarea-soarelui, porumb), margarina, semintele de floarea-soarelui, migdalele, arahidele.
Funcţiile în organism:
Având proprietati antioxidante, tocoferolul patrunde în membrana celulelor în vederea neutralizarii radicalilor liberi, care ar putea slabi cea mai importanta linie de aparare a celulei. De asemenea, în celulele imune el întareste si protejeaza membranele care înconjoara lizozomii - ,,vase" mici cu substante chimice puternice, cu un potential mare de radicali liberi pe care celulele imune le pastreaza pentru transportarea la locurile atacate de virusi, bacterii si alti agresori ,,straini".
Celulele imune varsa substantele chimice distrugatoare asupra dusmanilor organismului cu scopul de a-i nimici (exact ca în luptele din vechime, când se turnau ceaune cu ulei clocotit peste capetele dusmanilor). Din pacate (la fel ca în timpurile de odinioara când, daca uleiul clocotit cadea, întâmplator, si peste capetele aparatorilor, mureau si ei), eliberarea acestor protectori toxici în tesuturile noastre sanatoase poate provoca si distrugerea lor.
Sarcina tocoferolului este de a aduna radicalii liberi într-un loc, înainte de a ne dauna. Conform rezultatelor unor cercetari recente, functia aceasta a tocoferolului ne poate salva de ateroscleroza si, prin urmare, de maladii cardiace, de formarea cataractei si de îmbatrânirea rapida a tuturor tesuturilor.
Interacţiuni:
Consumul de grasimi alimentare polinesaturate (GAP) si de uleiuri determina cresterea necesarului de tocoferol în organism; cantitatile care trebuie folosite pentru prevenirea insuficientei variaza între 5 si 20 mg/zi. Raportul dintre cantitatea de tocoferol administrata si cantitatea de GAP este de 0,4 mg de tocoferol la fiecare gram de GAP.
Deficitul tocoferolului poate provoca scaderea nivelului de magneziu în tesuturi.
Seleniul si tocoferolul interactioneaza atât de strâns, încât administrarea unuia pentru corectarea insuficientei impune si administrarea proportionala a celuilalt.
Daca în paralel cu tocoferolul se consuma fier (trivalent), el va oxida tocoferolul si va ajunge în intestin în forma inactiva. Forma bivalenta a fierului (care, în mod frecvent, se administreaza intern) nu provoaca oxidarea.
Deficitul de zinc poate spori siinptomele insuficientei tocoferolului.
Necesarul de insulina poate fi scazut prin consumul suplimentar de vitamina E. La recomandarea medicului, bolnavii de diabet trebuie sa urmareasca atent nivelul zaharului în sânge, reglând doza de insulina în functie de valoarea pe care o prezinta aceasta în organism.
Mod de administrare:
Unitatile internationale (UI) de dozare se bazeaza pe echivalarea efectului 1 mg de tocoferol cu cel al unei UI. Conform normelor alimentare recomandate, doza de tocoferol pentru maturi este de 10 UI/zi pentru barbati si 8 UI pentru femei (conform NAR, pe perioada graviditatii doza trebuie crescuta cu 2 Ui/zi), iar pentru nou-nascuti si copii, între 3 si 7 UI/zi.
Cercetarile recente recomanda stabilirea dozelor minime la 100-200 Ui/zi, cantitate comparabila cu necesarul organismului pentru combaterea conditiilor specifice îmbatrânirii. Medicii adepti ai administrarii dozelor mari de vitamine si substante minerale recomanda uneori doze între 1200 si 3000 Ui/zi si chiar mai mari. Cu exceptia tratarii maladiilor specifice, dozele considerate a fi optime pentru protectia antioxidanta sunt de 200-400 Ui/zi pentru maturi si 50-100 Ui/zi pentru copii.
Simptomele insuficienţei:
Dereglari psihice si probleme musculare, precum insuficienta reflexelor, dificultati locomotorii, hipotonia muschilor oculari, reducerea sensibilitatii vibratorii. Insuficienta tocoferolului poate reduce durata vietii celulelor rosii ale sângelui. Cercetarile pe animale (vitei, sobolani, câini si maimute) demonstreaza ca pot fi afectate organele de reproducere si muschiul cardiac.
Simptomele supradozării:
Nu este un preparat toxic. Cercetarea a peste 10.000 de cazuri de administrare suplimentara, în doze cuprinse între 200 si 3000 UI/zi, în decursul a 11 ani, a demonstrat lipsa efectelor secundare. În cazul administrarii dozelor mari, poate aparea o stare provizorie de greata, meteorism, diaree, iar la unele persoane poate creste tensiunea arteriala.
Securitatea utilizării:
Administrarea suplimentara a tocoferolului poate determina cresterea tensiunii arteriale si a trigliceridului seric si poate reduce necesarul de insulina, daca sunteti diabetic insulino-dependent. În ultimul caz este necesar controlul permanent al zaharului din sânge, caci este posibil ca, administrând vitamina E, sa fie nevoie sa reduceti doza obisnuita de insulina.
De asemenea, este important ca dozele de vitamina sa fie crescute treptat, începând cu o doza de 100 UI/zi sau chiar mai mica. Consumati vitamina în doze mici în timpul primei saptamâni, apoi verificati care este media tensiunii arteriale (datele a patru-cinci masurari, facute dupa câteva zile).
Daca tensiunea arteriala medie nu depaseste 140/90, puteti continua cresterea dozelor de vitamina E pâna la nivelul recomandat în tratamentul dumneavoastra. Adaugati câte 200 Ui/zi, verificând tensiunea arteriala dupa fiecare crestere a dozei. Daca tensiunea arteriala medie este mai mare de 140/90, sistati cresterea dozei de vitamina E.



Vitamina E - de la suplimentul «excelent»

Chiar daca majoritatea nutritionistilor recomanda ca principala sursa de vitamine si minerale o alimentatie sanatoasa, un supliment zilnic de multivitamine poate actiona ca o «polita de asigurare» pentru «scaparile» alimentare ocazionale.
Vitamina E, un antioxidant, pare sa fie în mod special de ajutor pentru activitatea inimii, probabil pentru ca împiedica oxidarea lipoproteinelor cu densitate joasa (engl. low-density lipoprotein; LDL) sau colesterolul «rau» în compusi mai periculosi.
Spre deosebire de majoritatea celorlalte vitamine, este aproape imposibil ca nivelul recomandat de vitamina E sa fie obtinut numai din alimente. In prezent multi medici apreciaza ca fiind necesar un supliment zilnic de 400 UI.



Vitamina H(biotina)

Date importante:
Este o vitamina solubila în apa (hidrosolubila).
Surse alimentare:
O concentratie mai mare de biotina se gaseste în ficat (de la 100 pâna la 200 mcg în 100 g ), rinichi si pancreas, în faina de soia (60-70 mcg în 100 g ), galbenus de ou (16 mcg în 100 g ), terciuri (3-30 mcg în 100 g ) si în drojdie (100-200 mcg în 100 g ).
Funcţiile în organism:
Biotina este necesara pentru desfasurarea normala a proceselor energetice, pentru crestere, pentru sinteza acizilor grasi, anticorpilor, enzimelor digestive si pentru metabolismul acidului nicotinic. Asemenea insulinei, biotina are calitatea de a reduce zaharul din sânge. Cercetatorii au descoperit în organism noua sisteme enzimatice care au nevoie de biotina.
Ca si vitamina K, biotina este produsa de microflora intestinala, desi cantitatea vitaminei obtinute din aceasta sursa continua sa fie discutabila: unii cercetatori considera ca, în conditii normale, în acest mod poate fi obtinuta o cantitate de biotina suficienta organismului fara consumul suplimentar al alimentelor si componentilor.
Daca, totusi, aveti nevoie de un tratament suplimentar cu antibiotice - atât maturii, cât si copiii - sinteza biotinei se poate reduce considerabil din cauza distrugerii unor bacterii intestinale, fapt ce face necesara administrarea suplimentara.
Interacţiuni:
Albusul de ou crud contine substanta numita avidina - antivitamina biotinei. Aceasta substanta imobilizeaza biotina, împiedicând absorbirea ei de catre sânge. In timpul încalzirii are loc denaturarea avidinei (deteriorarea ireversibila a structurii) în albusul de ou si, din cauza aceasta, ouale prelucrate termic nu împiedica asimilarea biotinei.
Alcoolul atenueaza capacitatea organismului de a asimila biotina, iar abuzul de alcool poate cauza un deficit profund de biotina.
Deficitul de magneziu (necesar pentru activarea biotinei) poate determina, la rândul lui, deficitul de biotina.
Administrarea antibioticelor presupune cresterea necesarului de biotina din cauza distrugerii bacteriilor intestinale care o produc.
Mod de administrare:
D-biotina naturala este unica forma (din opt posibile) absolut activa a biotinei. (Celelalte forme nu sunt vitamine active în totalitate. Unele sunt partial active, altele sunt chiar inactive.) În conditii normale, deficitul de biotina apare rar si, cu exceptia cazurilor când este folosita în calitate de preparat curativ în cadrul unor prescriptii medicale, întrebuintarea suplimentara a biotinei nu este justificata.
Consumul a 100-200 mcg asigura necesarul zilnic si poate fi obtinut din alimente. Totusi, pierderea brusca a puterilor si o îmbolnavire serioasa pot reduce nivelul biotinei si fac necesar consumul suplimentar de la 300-500 mcg pâna la 5-10 mg.
Daca sunteti amator de dejunuri copioase sau consumati o cantitate mare de oua crude (riscând sa va îmbolnaviti de salmoneloza), aveti nevoie sa consumati biotina suplimentar (cel putin 500 mcg zilnic), pe stomacul gol.
Simptomele insuficienţei:
Alopecia (caderea abundenta a parului), anemia, pierderea poftei de mâncare si greata, depresia, slabiciunea, nivelul înalt de colesterol în sânge, cresterea nivelului de glucoza din sânge, somnolenta, starea bolnavicioasa si miastenia, deshidratarea pielii ( nuanta cenusie), limba neteda si decolorata.
Simptomele supradozării:
Nu exista informatii despre aparitia vreunui efect toxic în cazul întrebuintarii a cel mult 10 mg.
Securitatea utilizării:
Biotina este inofensiva.



Vitamina K(menadiona)

Date importante:
Este o vitamina solubila în grasimi (liposolubila). Vitamina aceasta, care se depoziteaza în cantitati mici în ficat, se distruge sub actiunea luminii si în solutiile alcaline. Vitamina K a aparut în urma unei descoperiri din anul 1934: s-a observat ca o substanta din nutretul pentru pui, continând lucerna, preîntâmpina sângerarea la pasari.
Savantii au început repede lucrarile pentru determinarea factorului antihemoragic si, în 1940, Heinrich Damme din Danemarca a descoperit si sintetizat o combinatie pe care a numit-o vitamina K {koagulations vitamin), datorita rolului ei în coagularea sângelui.
Surse alimentare:
Zarzavaturile, care ofera între 50 si 800 mcg de vitamina K la 100 g de aliment, contin cele mai mari cantitati. În cantitati mai mici ea se gaseste în lapte si lactate, carne, oua, cereale, fructe si legume.
Funcţiile în organism:
De fapt, aceasta vitamina este formata dintr-un grup de substante: filochinona - pentru derivatele vitaminei K din surse vegetale, menachinona - pentru cele de provenienta animala sau bacteriana si menadiona - predecesorul vitaminei, care în organism se transforma în menachinona. Toate aceste substante actioneaza asupra organismului în mod asemanator.
La om, deficitul vitaminei K este practic necunoscut; bacteriile intestinului o produc permanent în cantitati mici, care ajung direct în sânge. Pe de alta parte, vitamina este asimilata într-o cantitate suficienta din varietatea larga de zarzavaturi din alimentatia omului. Totusi, întrucât vitamina este liposolubila, pentru asimilarea ei normala - indiferent daca este produsa de bacterii sau se gaseste în alimente -, intestinele trebuie sa contina putine grasimi.
Din aceasta cauza, conditiile care determina proasta asimilare a grasimilor în intestine, cum ar fi prezenta calcului în vezica biliara, pot provoca si carenta secundara a vitaminei K si, prin urmare, sângerarea.
Puteti suferi, de asemenea, de insuficienta vitaminei K în urma administrarii de antibiotice pe o perioada îndelungata, deoarece acestea distrug flora intestinala (bacteriile utile asigura o cantitate importanta de vitamina K).
Acest efect negativ se poate agrava si mai mult în cazul unei îmbolnaviri grave, soldate cu internare, cu imposibilitatea unei alimentari normale, ci numai intravenoase, si, în acelasi timp, cu administrarea de antibiotice. În asemenea conditii se impune un aport suplimentar de vitamina K pentru preîntâmpinarea sângerarilor.
Pe de alta parte, daca medicul doreste sa lichefieze sângele (în cazul în care pacientul prezinta tromboza la membrele inferioare, în plamâni, la inima, la creier, sau daca are o supapa artificiala a cordului, sau are nevoie de suntarea arterei coronariene din cauza blocajului aterosclerotic al alimentatiei cordului cu sânge) se poate utiliza în acest scop medicamentul numit dicumarol, pe care, posibil, îl cunoasteti sub denumirea traditionala de cumadin. Cumadinul blocheaza actiunile vitaminei K, lichefiaza sângele si îi permite sa circule liber prin vasele sangvine.
Dupa cum am mentionat mai sus, actiunea principala a vitaminei K consta în coagularea normala a sângelui. Vitamina are de asemenea un rol aparte în calcifierea normala a oaselor, actionând în calitate de cofactor al enzimei de carboxilare.
Interacţiuni:
- Administrarea suplimentara de calciu, în cantitati suficiente pentru atingerea raportului de 2/1 sau mai mare între calciu si fosfor, influenteaza sinteza vitaminei K sau asimilarea ei si poate provoca sângerari interne.
- Administrarea în doze mari a vitaminei E (aproximativ 2000 UI/zi) poate reduce asimilarea vitaminei K în tractul gastro-intestinal si poate influenta efectul vitaminei K asupra coagularii sângelui.
Mod de administrare:
Necesarul minim de vitamina K este de 1 mcg/zi pentru fiecare kg din masa corpului. Daca masa corpului este de 70 kg , el are nevoie de 70 mcg de vitamina K zilnic. De aceea carenta vitaminei este un fenomen rar, cu exceptia cazurilor în care alimentatia este dereglata sau când asimilarea vitaminei este influentata de interactiunile cu alte medicamente.
Chiar si fara folosirea surselor alimentare indicate, populatiile bacteriene din tractul gastro-intestinal, care functioneaza normal, pot produce destula vitamina K pentru a asigura cantitatea minima necesara.
Nou-nascutii care consuma numai lapte matern pot avea insuficienta de vitamina K din cauza ca alimentatia lor contine o cantitate relativ mica de vitamina, iar flora lor intestinala înca nu este suficient de dezvoltata pentru a produce cantitatea de vitamina necesara. Din aceasta cauza, în majoritatea maternitatilor nou-nascutilor li se administreaza vitamina K sub forma injectabila, pentru a preîntâmpina insuficienta ei si sângerarea.
Produsele alimentare pentru copii contin 4 mcg de vitamina K la 100 de calorii, ceea ce, în conditii normale, este suficient pentru asigurarea necesitatilor organismului.
Simptomele insuficienţei:
Hemoragia este unicul simptom confirmat al insuficientei vitaminei K.
Simptomele supradozării:
Chiar daca este administrata în doze mari, vitamina K are efecte secundare toxice foarte rar.
Securitatea utilizării:
Introducerea în organism a vitaminei sub forma de menadiona (forma sintetica a vitaminei) poate provoca anemie hemolitica, nivelul înalt de bilirubina în sânge, îngalbenirea pielii si a ochilor. Filochinona (obtinuta din surse vegetale) nu provoaca aceste efecte.



Vitamina PP(acidul nicotinic)

Date importante:
Este o vitamina s olubila în apa (hidrosolubila). Desi pregatirea hranei în cantitati mari de apa poate avea ca rezultat pierderea vitaminei din alimentatie, actiunea temperaturii si luminii nu o afecteaza.
Surse alimentare:
Laptele, carnea, carnea de pasare de curte, pestele, ouale, brânza, boabele uscate, semintele de susan si floarea-soarelui, grâul integral si drojdia de bere.
Funcţiile în organism:
Acidul nicotinic actioneaza, în calitate de coenzima necesara în metabolismul proteinei, la sinteza materialului genetic, a acizilor grasi si colesterolului, la producerea energiei si este necesar pentru functionarea normala a sistemului nervos.
Interacţiuni:
Organismul poate transforma triptofan alimentar în acid nicotinic, astfel încât din 60 mg de triptofan se obtine 1 mg de acid nicotinic. Cantitatea de triptofan necesara pentru obtinerea unui mg de acid nicotinic a fost numita de cercetatorii dieteticieni „echivalent niacinic". O astfel de transformare a alimentelor bogate în triptofan permite cresterea cantitatii de acid nicotinic, chiar si în conditiile în care el lipseste din alimentatie.
Mod de administrare:
Conform normelor alimentare recomandate, norma acidului nicotinic pentru copiii mai mari de sase luni si pentru maturii de ambele sexe este de 6,6 mg la 1000 de calorii. Pentru tratarea avitaminozei si asigurarea reducerii nivelului de colesterol, medicii recomanda doze de aproximativ 250 mg de doua sau trei ori pe zi.
Simptomele insuficienţei:
Pierderea poftei de mâncare, oboseala, slabiciunea, pirozisul depresia si iritabilitatea. Simptomele clasice ale deficitului includ si dermatita descuamativa de culoare rosie pronuntata, care se manifesta îndeosebi pe fata, pe gât, pe mâini (dar este prezenta pe orice sector al pielii accesibil luminii solare), diareea, sensibilitatea la durere a cavitatii bucale si esofagului, simptome psihice, ca depresia, dezorientarea, delirul, chiar si halucinatiile, si pot duce pâna la deces. Starea clasica a insuficientei (avitaminozei) poarta denumirea de pelagra.
Simptomele supradozării:
Înrosirea pielii si pruritul, îndeosebi pe fata si pe partea superioara a corpului, ritm cardiac anormal si dereglarea tractului gastrointestinal.
Securitatea utilizării:
Acidul nicotinic poate provoca înrosirea pielii, spre deosebire de nicotinamidă. Fiţi atenţi însă, căci nicotinamida, oricât ar fi de paradoxal, uneori provoacă depresie şi oboseală.

(Sursă de informare:www.sanatatea.com)
Despre site | Contactaţi-mă | Copyright ©2009 Marian Platonov